Italia - Meloni acordă prioritate familiilor şi apărării în ultimul buget, înainte de alegeri

Italia - Meloni acordă prioritate familiilor şi apărării în ultimul buget, înainte de alegeri

Guvernul condus de Giorgia Meloni a adoptat miercuri un buget de amploare limitată, dedicat în primul rând apărării şi familiilor italiene, cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare prevăzute pentru 2027.

„Filozofia care a stat la baza acestei legi bugetare a fost aceea de a concentra resursele, nu foarte numeroase, de care dispuneam asupra aceloraşi priorităţi cărora ne-am dedicat în cursul celor patru ani ai mandatului”, a explicat prim-ministrul italian în cadrul unei conferinţe de presă.

Priorităţile acestei ultime „manovra” (buget) a guvernului Meloni, limitată la 26 de miliarde de euro de cheltuieli noi, sunt „familia, natalitatea, reducerea impozitelor, protejarea puterii de cumpărare, stimulentele pentru muncă, stimulentele pentru întreprinderi, sănătatea cetăţenilor”, a precizat preşedinta Consiliului, de extremă dreaptă.

Pentru clasa de mijloc, guvernul a prevăzut o reducere fiscală prin ridicarea plafonului celei de-a doua tranşe fiscale din cele trei existente în Italia. Cota de 33% se va aplica de acum înainte până la 55.000 de euro venit anual, faţă de 50.000 de euro anterior.

Familiile beneficiază de o prelungire a concediului parental, care va ajunge de acum înainte la 6 luni începând cu al treilea copil, precum şi de un ajutor de 900 de euro pentru fiecare naştere, plus 100 de euro într-un cont de economii pe numele copilului.

„Cu cât se nasc mai mulţi copii, cu atât statul este mai prezent”, a subliniat Giorgia Meloni, care, la fel ca şi alte guverne suveraniste, a făcut din lupta împotriva declinului demografic una dintre priorităţile sale.

Aproximativ 850 de milioane de euro vor fi, de asemenea, alocaţi măsurilor de pensionare anticipată începând cu vârsta de 64 de ani, faţă de vârsta legală de 67 de ani, în timp ce persoanele în vârstă vor putea beneficia de un cec de sănătate în valoare de 300 de euro.

După politicile familiale şi sociale, dotate cu aproximativ 5 miliarde de euro, apărarea reprezintă al doilea post de cheltuieli din buget, cu aproximativ 4,5 miliarde de euro, conform Documentului programatic 2027 publicat la jumătatea lunii octombrie, însă guvernul nu a oferit detalii în acest sens miercuri.

În ceea ce priveşte întreprinderile, guvernul intenţionează să „consolideze competitivitatea sistemului productiv” şi să „garanteze securitatea aprovizionării cu energie”, în special prin ajutoare „pentru investiţii în instalaţii fotovoltaice”, a precizat acesta la momentul respectiv.

„Este o mică manevră de sfârşit de legislatură”, a condamnat Antonio Misiani, responsabilul economic al Partidului Democrat (stânga), care a vorbit despre „o serie de măsuri electorale, o creştere enormă a cheltuielilor militare şi datorii de câteva miliarde lăsate în sarcina viitorului guvern”.

Principalul sindicat italian, CGIL, a respins un buget „bazat, încă o dată, pe binomul «reînarmare şi austeritate pentru tot restul»”.

Pentru sindicatul reformist CISL, este dimpotrivă „apreciabil faptul că, având la dispoziţie marje atât de reduse, guvernul a evitat logica electorală şi distribuirea la întâmplare a primelor, concentrând resursele limitate asupra unor măsuri selective”.

Însă „problemele ţării”, precum salariile mici, productivitatea scăzută, deficienţele în materie de formare profesională şi protecţie socială, „necesită reforme şi investiţii pe termen lung”, a subliniat sindicatul într-un comunicat.

Pentru a finanţa aceste măsuri, guvernul prevede, în special, o nouă contribuţie excepţională din partea sectorului bancar şi financiar, estimată la aproximativ cinci miliarde de euro.

Aproximativ 700 de milioane de euro ar trebui să provină, de asemenea, din sectorul energetic şi o sumă similară din industria jocurilor de noroc.

Posibilitatea de a personaliza plăcuţele de înmatriculare ar trebui, de asemenea, să aducă noi venituri statului, în valoare de 600 de euro pe vehicul.

Cu toate acestea, marjele de manevră ale guvernului sunt limitate: Italia este a doua ţară europeană cea mai îndatorată după Grecia, iar creşterea economiei sale ar trebui să rămână în continuare limitată (0,8%) în 2027.

Executivul a menţinut, în ansamblu, o politică de austeritate bugetară care a permis Romei să iasă treptat din categoria ţărilor cele mai supravegheate din UE. „Este un buget serios”, a subliniat ministrul economiei, Giancarlo Giorgetti. De asemenea, ministerele vor trebui să-şi reducă cheltuielile cu aproximativ un miliard de euro în total.

În paralel, Comisia Europeană a autorizat Italia să utilizeze o marjă de flexibilitate bugetară pentru a finanţa anumite cheltuieli legate de energie şi apărare, ceea ce va duce deficitul public la 3,4% din PIB în 2027.

Această flexibilitate trebuie să permită, în special, dotarea şcolilor italiene cu sisteme de climatizare şi pompe de căldură, a subliniat Giorgia Meloni, după mai multe valuri de căldură excepţională care au perturbat începerea anului şcolar.

Detaliile acestor măsuri trebuie aprobate de Parlamentul italian.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră