Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă pentru realizarea unor investiţii în domeniul educaţiei ,din fonduri publice, fiind vorba, printre altele, de includerea în program a 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2000 de şcoli.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, potrivit actului normativ, au fost extinse categoriile de investiţii care pot fi finanţate în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniul învăţământului. ”Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii; a unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor afectate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale de permanenţă; respectiv realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural”, informează Executivul.

Pentru obiectivele de investiţii aflate în finanţare la 31 decembrie 2016, care constituie etapa I a Programului naţional de dezvoltare locală, se vor asigura fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora. Începând cu anul 2017, se instituie etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală, în cadrul căruia se va asigura finanţarea a 9500 de obiective de investiţii noi introduse în program, în domeniile care se referă la realizarea investiţiilor publice în infrastructura locală, prevăzute la art.7 din OUG nr.28/2013.

”Dintre acestea, 2500 sunt creşe şi grădiniţe, iar 2000 sunt unităţi de învăţământ preuniversitar, care necesită efectuarea de lucrări, pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional. Pentru aceste lucrări se asigură finanţarea multianuală, până la finalizarea acestora”, precizează Guvernul.

Începând cu anul 2017, prin subprogramul ”Instituţii de învăţământ superior de stat”, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A., se va asigura cu prioritate finanţarea a 30 de spaţii cu destinaţia de cămine pentru studenţii instituţiilor de învăţământ superior de stat, până la finalizarea acestora. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.