Proiectul de hotărâre privind acordul de parteneriat între Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 1 şi Spitalul Clinic "Sfânta Maria” pentru construirea primului centru de transplant multi-organ din Sud-Estul Europei a fost aprobat, joi, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Potrivit proiectului, care a fost contestat de consilierii USR, centrul ar urma să fie construit în curtea spitalului, iar într-o primă fază acolo ar urma să fie făcute intervenţii de transplant hepatic, pancreatic şi pulmonar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 37 de voturi "pentru” şi 8 "împotrivă”.

Consilierul USR Roxana Wring a reclamat c[ prin acest proiect se încalcă legea descentralizării.

"Spitalul acesta nu ar trebui să fie la administraţie, nu este de interes local, este de interes naţional şi internaţional. Expunerea de motive şi raportul de specialitate sunt vagi şi atât de puţin fundamentate, încât este foarte greu să votăm în cunoştinţă de cauză. Înainte să cheltuim bani pe un studiu de fezabilitate, ar trebui să avem şi din partea direcţiilor de specialitate din Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei o analiză ceva mai aprofundată”, a afirmat consilierul USR.

Roxana Wring a mai spus că proiectul nu este oportun, întrucât Primăria Sectorului 1 nu va face faţă cheltuielilor, având deja "datorii istorice foarte mari”: "Acest proiect este unul mare, va greva bugetul Primăriei Sectorului 1, deşi nu ştim cu câţi bani. Având în vedere că Primăria Sectorului 1 are deja datorii istorice foarte mari, nu credem că este oportun”.

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a spus că spitalul nu poate fi de interes naţional, pentru că Spitalul "Sfânta Maria” ţine de municipalitate, făcând parte dintre cele 19 spitale ale Primăriei Capitalei.

"Cât despre expunerea de motive, pe care dumneavoastră, la fiecare punct, spuneţi că nu este argumentată, alt text nu aveţi, este foarte bine argumentată. Atunci când deveniţi consilier general, preluaţi şi celelalte hotărâri şi obligaţii în spate. Obligaţia dumneavoastră ar fi fost, atunci când aţi văzut proiectul pe ordinea de zi, să vedeţi că nu este nicio problemă cu nicio presiune financiară la sectorul 1, cu grija pe care o aveţi dumneavoastră pentru bugetul de la sectorul 1”, a declarat viceprimarul, care a acuzat grupul USR de interese politice.

"Lista de calomnii cu care dumneavoastră vă faceţi cunoscut se lungeşte”, i-a răspuns Roxana Wring viceprimarului. După ce acesta şi-a susţinut încă o dată punctul de vedere, Roxana Wring i-a reproşat că nu ştie să se adreseze "colegial”.

Potrivit proiectului de hotărâre, centrul de transplant multi-organ ar urma să aibă o suprafaţă între 5.500 şi 7.000 de metri pătraţi, trei niveluri subterane, parter şi şapte până la 10 etaje, numărul de etaje, precum şi suprafaţa urmând să fie stabilite prin studiul de fezabilitate.

Municipalitatea arată că, pentru noul centru, Spitalul "Sfânta Maria” va asigura o parte din aparatura medicală din cea existentă, precum şi personalul medical specializat pentru transplantul hepatic, pancreatic şi pulmonar, urmând ca ulterior să fie extinsă activitatea cu specialităţile gastroenterologie, chirurgie generală, pneumologie, chirurgie toracică, chirurgie infantilă şi chirurgie cardiovasculară.

În baza parteneriatului, Consiliului Local al Sectorului 1 îi revine obligaţia de a construi imobilul, pe terenul aflat în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi a-l preda în exploatare cu scop medical Spitalului Clinic “Sfânta Maria”. Noul corp va fi unit prin pasarele de clădirea existentă a Spitalului “Sfânta Maria”.

În centrul de transplant ar urma să fie acordate servicii medicale în specialităţile chirurgie generală, chirurgie hepatică, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, chirurgie oro-maxilo-facială, gastroenterologie, ORL, ATI, medicină internă, oncologie, reumatologie, recuperare medicală, cardiologie, neurologie, analize medicale, de laborator şi investigaţii imagistice complexe, care vor fi extinse cu specialităţile pneumologie, chirurgie toracică, chirurgie infantilă, chirurgie cardiovasculară.

Proiectul de hotărâre privind construirea centrului de transplant multi-organ a fost aprobat într-o şedinţă CGMB din luna mai a anului trecut.

Ministrul Sănătăţii anunţa, în 28 martie, că a fost deblocat transplantul de plămâni pentru pacienţii români în clinica austriacă AKH, iar în acelaşi timp Spitalul “Sfânta Maria” din Capitală a fost acreditat pentru transplant pulmonar, fiind inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.