Vizita Papei Francisc în România a determinat autorităţile să ia măsuri de securitate speciale, dar şi să instituie restricţii de trafic în oraşele pe care Sanctitatea Sa le vizitează. Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi la evenimentele publice ale Papei Francisc, fiind luate măsuri pentru ca pelerinii să ajungă la timp, în siguranţă, să poată asista în cele mai bune condiţii la slujbe şi să nu se producă evenimente neplăcute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Vizita a fost pusă sub motto-ul „Să mergem împreună!” şi va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.

Papa Francisc va vizita diferite comunităţi catolice din ţară şi va ţine liturghia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români martiri.

În Capitală vor avea loc întâlniri cu oficialităţi, comunitatea catolică şi o vizită de curtoazie la Biserica Ortodoxă.

Între cele mai importante momente se numără ceremonia din Catedrala Naţională, la care va participa alături de Patriarhul Daniel, Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântul Iosif, unde va ţine o predică, Sfânta Liturghie de la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc şi Divina Liturghie de pe Câmpia Libertăţii din Blaj cu beatificarea şapte episcopi greco-catolici martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.

Peşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu vor fi prezenţi la Catedrala Naţională, vineri, la ora 17.00.

Un moment important aşteptat de bucureşteni şi pelerini îl reprezintă şi întâlnirea pe care Papa Francisc o va avea cu ei vineri seară, pe traseul Catedrala Sf. Iosif - Piaţa Revoluţiei, când, din papamobil, el va saluta mulţimea.

Preşedintele Ungariei, János Áder, a anunţat că va participa la slujba papală din 1 iunie, de la Şumuleu Ciuc, la invitaţia arhiepiscopului romano-catolic de Alba-Iulia, György Jakubinyi.

Patru imnuri oficiale bisericeşti vor însoţi călătoria apostolică a papei Francisc în România. La Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, Biserica catolică locală îl întâmpină pe Succesorul lui Petru cu un imn compus special pentru acest eveniment.

În toate compoziţiile răsună îndemnul „Să mergem împreună!”, care constituie motto-ul celei de-a 30-a călătorii apostolice internaţionale a papei Francisc.

Credincioşii, sfătuiţi să ajungă din timp, întrucât accesul se face doar după trecerea prin filtrele de securitate

Organizatorii vizitei Papei Francisc în România au transmis recomandări pentru cei care doresc să asiste la evenimentele publice şi îi sfătuiesc să ajungă din timp, întrucât accesul se face doar după trecerea prin filtrele de securitate. S-au stabilit rute de acces, zone de parcare şi centre de informare în toate oraşele în care Papa Francisc are evenimente publice la care sunt aşteptaţi foarte mulţi credincioşi.

”Accesul la toate evenimentele publice se va face după derularea măsurilor de verificare în filtrele de securitate amplasate în zonă. Cei care vor să asiste la evenimente sunt rugaţi să-şi planifice bine călătoria, să sosească din timp în zonele de acces, pentru a evita aglomeraţia şi a trece în timp util prin filtrele de securitate”, au transmis organizatorii.

Participanţilor li se recomandă să coopereze cu voluntarii şi cu personalul de securitate din zonele de acces, să participe la evenimente fără bagaje voluminoase şi animale de companie.

Puncte de prim-ajutor şi spitale mobile SMURD unde pelerinii pot primi asistenţă medicală de urgenţă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că, în cele patru oraşe în care Sanctitatea Sa Papa Francisc va oficia slujbe religioase şi se va întâlni cu pelerinii, se vor afla echipaje de pompieri şi paramedici SMURD care pot acorda sprijin şi prim-ajutor populaţiei. Atât credincioşii, cât şi localnicii pot solicita şi primi asistenţă medicală de urgenţă în punctele de prim-ajutor şi spitalele mobile SMURD amplasate în aceste zone.

"Participanţii la aceste activităţi publice sunt rugaţi, pentru siguranţa lor, să respecte recomandările autorităţilor de la faţa locului. De asemenea, dacă sesizează persoane aflate în dificultate sau eventuale situaţii de urgenţă, să anunţe imediat personalul IGSU prezent în dispozitivele din apropiere sau să semnaleze cazul la 112", se arată într-un comunicat de presă transmis de IGSU.

Oamenii sunt sfătuiţi să urmărească prognozele meteo pentru zonele în care se va desfăşura vizita Suveranului Pontif şi să aibă îmbrăcămintea adecvată. În cazul unor fenomene meteorologice extreme, oamenii sunt sfătuiţi să se îndepărteze de copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare şi să se adăpostească în interiorul clădirilor ori al altor spaţii publice.

În Bucureşti vor fi instalate trei spitale mobile, două la Catedrala Mântuirii Neamului şi unul la Catedrala Romano - Catolică Sf. Iosif.

În Miercurea Ciuc vor fi instalate nouă spitale mobile şi puncte de prim-ajutor: în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc; în Şaua Şumuleului, la intersecţia drumurilor spre localitatea Leliceni; în Şaua Şumuleului, la intersecţia drumurilor spre localitatea Păuleni-Ciuc; pe Dealul Şumuleului, la liziera pădurii (4 spitale); în parcarea de lângă Catedrala Franciscană din Şumuleu-Ciuc (două spitale).

În Iaşi vor fi amplasate patru spitale mobile şi puncte de prim-ajutor: la Catedrala Catolică; în parcarea de lângă Prefectură; pe strada Palat (în partea stângă a Palatului Culturii); pe strada Anastasie Panu (în partea dreaptă a Palatului Culturii).

În Blaj vor fi amplasate şapte puncte de prim-ajutor: la gara CFR; în curtea Spitalului Municipal Blaj; în curtea Liceului Agricol din Piaţa 1848; la Capela „Barbu Lăutaru”; la Piaţa Agroalimentară din Câmpia Libertăţii; lângă scena din Câmpia Libertăţii.

 Trenuri speciale pentru pelerini şi număr suplimentar de garnituri

Pe durata vizitei Papei Francisc în România, CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor pentru a asigura transportul persoanelor care doresc să participe la evenimentele de la Bucureşti, Şumuleu Ciuc/Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj.

Astfel, în 31 mai se vor suplimenta garniturile spre/dinspre Bucureşti, în 1 iunie pe rutele Braşov - Miercurea Ciuc, Miercurea Ciuc - Adjud, Miercurea Ciuc - Cluj-Napoca, Iaşi - Bacău, Iaşi - Paşcani, Iaşi - Vaslui, iar în 2 iunie pe rutele Blaj - Sighişoara - Braşov, Blaj - Alba Iulia, Cluj-Napoca - Blaj.

De asemenea, CFR Călători va asigura circulaţia trenurilor special comandate pentru transportul grupurilor mari de pelerini, va suplimenta cu vagoane trenurile spre /dinspre Bucureşti - 31 mai, Iaşi şi Miercurea Ciuc - 1 iunie şi Blaj - 2 iunie şi va introduce noi trenuri, pe rutele spre localităţile Miercurea Ciuc şi Iaşi în 1 iunie şi Blaj în 2 iunie.

Astfel, se va asigura circulaţia trenurilor special comandate, în urma solicitărilor venite de la arhiepiscopii, episcopii şi a operatorului naţional de transport feroviar din Ungaria – MAV, pentru transportul grupurilor mari de pelerini pe următoarele rute: Timişoara – Braşov – Miercurea Ciuc; Oradea – Cluj-Napoca – Miercurea Ciuc; Dej Călători – Cluj-Napoca – Blaj şi retur; Cluj-Napoca – Blaj şi retur. 

De asemenea, se va suplimenta cu vagoane capacitatea de transport a trenurilor aflate în circulaţie spre /dinspre Bucureşti - 31 mai, Iaşi şi Miercurea Ciuc - 1 iunie şi Blaj - 2 iunie.

Totodată, se vor introduce în circulaţie trenuri suplimentare de rang Regio pe următoarele rute: Braşov – Miercurea Ciuc şi retur; Târgu Mureş – Gheorghieni – Miercurea Ciuc şi retur; Ghimeş – Miercurea Ciuc şi retur; Adjud – Roman – Paşcani – Iaşi şi retur; Vaslui – Iaşi şi retur; Braşov – Blaj şi retur; Sibiu – Blaj şi retur; Teiuş – Blaj şi retur, ce vor deservi localităţile Miercurea Ciuc şi Iaşi în data de 1 iunie şi Blaj în data de 2 iunie. În zilele evenimentelor, pentru asigurarea unui transport în condiţii optime, toate aceste trenuri suplimentare vor avea regim de rezervare obligatorie a locurilor, iar legitimaţiile de călătorie vor putea fi cumpărate şi online.

CFR Călători precizează că a menţinut permanent legătura cu arhiepiscopiile, episcopiile zonale şi autorităţile locale în vederea organizării traficului.

Pentru gestionarea fluxurilor de pelerini, vânzarea biletelor la trenurile suplimentare a început miercuri, eşalonat, prioritate având grupurile organizate de către arhiepiscopii şi episcopii sau autorităţi locale.

"Având în vedere că oraşele vizitate de Suveranul Pontif (Bucureşti şi Iaşi), sunt importante centre universitare, CFR Călători face un apel la studenţii care beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată să îşi programeze călătoriile astfel încât să evite utilizarea celor mai solicitate trenuri pentru evenimentele religioase din oraşele respective", arată compania.

Totodată, pentru a preîntâmpina aglomeraţia de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, se recomandă cumpărarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie şi online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro şi de la automatele de vânzare bilete din staţiile de cale ferată.

Cursuri suspendate vineri în toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti

Primul oraş vizitat de Sanctitatea Sa este Bucureşti, iar, vineri, toate şcolile şi grădiniţele din Capitală îşi vor suspenda cursurile. 

"Ne aşteptăm la un aflux foarte mare de pelerini în Capitală, vor fi pelerini din ţară şi din afara graniţelor, aproximativ 50.000 de persoane vor asista la evenimentele incluse în program. Pe durata vizitei pe teritoriul Capitalei funcţionează planul integrat de securitate pentru vizitele oficiale ale şefilor de stat. Sunt mai multe locaţii pentru care instituţiile abilitate au stabilit restricţii majore de acces şi circulaţie, în special în zonele Palatul Patriarhiei Ortodoxe Române, Noua Catedrală Ortodoxă a Neamului şi Catedrala Româno-Catolică Sfântul Iosif", a spus primarul general Gabriela Firea.

De asemenea, s-a stabilit că Poliţia Locală va contribui cu efective sporite atât pentru fluidizarea traficului, cât şi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, în special în zonele foarte aglomerate.

Totodată, Societatea de Transport Bucureşti a deviat parţial 18 de linii de autobuze care au traseu în zonele pe unde trec oficialii şi va suplimenta numărul de mijloace de transport în comun care funcţionează în zonele gărilor, autogărilor şi aeroporturilor, pentru o reducere a timpului de aşteptare în staţii.

În ceea ce priveşte curăţenia, primarul general a solicitat operatorilor de salubrizare să-şi intensifice activitatea şi să aibă în vedere salubrizarea permanentă a zonelor centrale şi a celor unde au loc manifestări. Astfel, numărul operatorilor şi utilajelor destinate salubrizării stradale va fi suplimentat în toată perioada. De asemenea, vor fi amplasate suplimentar toalete ecologice şi coşuri destinate colectării deşeurilor.

"Ca şi în cazul inaugurării Catedralei Mântuirii Neamului, am susţinut, prin intermediul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, mediatizarea acestor evenimente, prin amplasarea unui ecran de mari dimensiuni în zona 13 septembrie. De asemenea, pentru prima dată, cele două drapele de mare pavoaz, al României şi al statului Vatican, vor fi arborate în ansamblu, sub arcada bolţii Arcului de Triumf", a mai spus Firea.

Nouă puncte de acces pentru 19 sectoare dedicate pelerinilor care vor asista la Sfânta Liturghie, în Bucureşti

Nouă puncte de acces pentru 19 sectoare dedicate pelerinilor au fost stabilite pentru ziua de vineri, când Papa Francisc se va afla la Bucureşti unde va prezida Sfânta Liturghie la Catedrala Sf. Iosif.

Catedrala Sf. Iosif, strada General Berthelot, strada Luterană, Piaţa Ateneu, Piaţa „George Enescu”, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă al României şi Calea Victoriei sunt sectoarele stabilite.

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) a început duminică distribuirea biletelor gratuite pentru evenimentul „Papa la Bucureşti”, atât în format tipărit, cât şi electronic. Biletele oferă acces la pelerinajul organizat pentru Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif, vineri, la ora 18:10.

ARCB a publicat şi harta cu zonele de pelerinaj delimitate, precum şi regulile de desfăşurare a evenimentului. Harta este interactivă, fiind conectată cu Google Maps, astfel încât pelerinii vor putea localiza exact punctele de acces şi zonele amenajate ce le sunt repartizate.

Fiecare bilet emis are specificate informaţii personalizate cu privire la zona de pelerinaj alocată, precum şi despre punctele de acces şi intervalul orar în care fiecare pelerin trebuie să se prezinte pentru a putea intra în zona delimitată. În anexa ataşată comunicatului sunt detaliate toate sectoarele de pelerini, punctele de acces şi intervalele orare de acces.

Deoarece zonele amenajate nu comunică între ele, este foarte important ca fiecare pelerin să respecte întocmai instrucţiunile de pe biletul propriu şi să se prezinte la punctul de acces indicat. La punctul de acces se poate intra numai în intervalul orar specificat pe bilet, interval care a fost stabilit în funcţie de restricţionarea traficului din zona respectivă. Pelerinii sunt încurajaţi să folosească mijloacele de transport în comun, întrucât în zonă nu vor exista locuri de parcare disponibile.

La fiecare punct de acces, voluntarii evenimentului vor asista pelerinii pentru a trece prin protocolul de acces. Acest protocol presupune: un control de securitate efectuat de forţele de ordine care colaborează la organizarea evenimentului, primirea unor materiale informative şi îndrumarea către sectorul amenajat. În timpul controlului de securitate, este posibil ca pelerinilor să le fie solicitat un document de identitate.

Conform Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, pelerinii nu trebuie să aibă asupra lor umbrele sau alte obiecte contondente. Toate obiectele personale care prezintă un potenţial pericol vor fi reţinute în punctele de acces şi vor putea fi recuperate începând cu data de 3 iunie, de la sediul Centrului de Înscrieri ARCB, din strada G-ral. Berthelot, Nr. 19.

Odată intraţi în zonele special amenajate, pelerinii vor avea acces permanent la următoarele facilităţi: toalete, coşuri de gunoi, puncte de prim ajutor şi alimentare cu apă. Sunt permise gustările la pachet şi apa, în cantităţi rezonabile. Toţi pelerinii sunt rugaţi să aibă o ţinută vestimentară decentă, în conformitate cu condiţiile meteo, şi un comportament adecvat acestui tip de eveniment.

Persoanele în vârstă şi bolnavii sunt rugaţi să aibă asupra lor tratamentele medicamentoase necesare şi să anunţe eventualele impedimente pentru o bună participare la eveniment. Persoanele cu dizabilităţi şi familiile cu copii mici care au anunţat că au nevoie de cărucioare sunt repartizate într-un sector special amenajat pentru acces, în limita spaţiului disponibil.

Aproximativ 25.000 de persoane s-au înscris pentru a participa la Sfânta Liturghie ce va avea loc, vineri, la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, potrivit lui Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

Începând cu ora 18.10, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie. El va porni apoi, cu papamobilul, de la Catedrala Sf. Iosif spre Piaţa Revoluţiei.

Vor fi amenajate două scene - una la catedrală şi alta în Piaţa „George Enescu”, unde vor fi amplasate şi 5.000 de scaune.

Pe toate străzile, aşa cum a fost anunţat din urmă cu mai bine de o lună, vor fi amplasate ecrane şi sisteme audio. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti au spus că vor fi amplasate maxim de 7.000 de scaune în tot arealul.

Zona de eveniment va putea cuprinde până la 40.000 de persoane.

Va exista şi o zonă „liberă”, pentru cei care nu s-au înscris online. Ei vor putea urmări toate manifestările din Bucureşti pe un ecran amplasat de Primărie.

Trafic restricţionat pe mai multe străzi

Aurelian Bădulescu, viceprimar al Capitalei, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pentru vizita Papei Francisc la Bucureşti, pe lângă măsurile speciale de securitate au fost luate şi mai multe administrative.

Traficul va fi restricţionat pe mai multe străzi din jurul catedralei, începând cu ora 11.00, iar Calea Victoriei, începând cu ora 16.00. Riveranii sunt rugaţi să nu îşi parcheze maşinile de pe străzile vizate. În caz contrar, ele vor fi mutate şi nu va exista o contravenţie.

Accesul în zona Catedralei Sf. Iosif va putea fi făcut în intervalul orar 12.30 - 16.30, şi până la 17.30, în sectoarele din Piaţa Revoluţiei.

Cincisprezece ecrane de diferite dimensiuni, dintre care două din partea Primăriei, vor fi amplasate în centrul oraşului.

Traseul exact pe care se va deplasa Papa nu a fost dezvăluit încă, din motive de securitate, însă va fi comunicat.

Sfânta Liturghie va începe la ora 18.10 şi va dura aproximativ 1 oră şi 20 de minute. Suveranul Pontif va părăsi Catedrala, va urca în papamobil şi va ieşi în strada General Berthelot, apoi va merge pe Calea Victoriei până în faţa Ateneului şi a Palatului Regal. În timp ce va saluta mulţimea, pe scena amplasată în centrul Bucureştiului vor avea loc momente artistice.

Două scene vor fi amenajate în curtea Catedralei Sf. Iosif şi în Piaţa Ateneului. Aici vor avea loc momente artistice susţinute de grupuri parohiale, bandul grupului de tineret, va putea fi vizionat programul Sfântului Părinte prin Bucureşti, pentru care va exista o regie video şi semnalul TVR, broadcasterul oficial.

În timp ce şi după trecerea Papei prin Piaţa Revoluţiei „pregătim un program artistic cu suprize, un dar pentru oraş, nu doar pentru catolici”, a spus Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti. Dintre cele dezvăluite marţi se numără recitalurile Corului Madrigal, Corului de copii Cantus Mundi, Orchestrei Simfonice Bucureşti alături de dirijorul Andrei Tudor şi al Monicăi Anghel.

Trei sute de voluntari s-au înscris. Ei vor purta tricouri galbene, înscripţionate „Sunt voluntarul Papei Francisc”.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.