Operatorii de servicii publice vor primi amenzi de până la 5.000 de lei dacă nu semnalizează cu indicatoare şi cu panouri cu lămpi cu lumină galbenă lucrările pe care le fac pe carosabil sau pe trotuare, potrivit unui proiect de hotărâre arobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul aprobat de consilierii generali vizează modificarea unei hotărâri a CGMB din 2009 privind aprobarea Brevetului Verde pentru execuţia lucrărilor de construcţii în Bucureşti.

"Avem, din nefericire, foarte multe accidente, unele dintre ele cu sfârşit tragic, din cauza unor lucrări pe carosabil sau pe trotuare, mai bine spus gropi care nu sunt semnalizate, iar pe timpul nopţii nu sunt vizibile. Am prevăzut, aşadar, o completare într-un proiect de hotărâre de Consiliu General a noţiunii de Brevet Verde, şi anume să instituim amenzi. Cred că este necesar să atragem atenţia că toate aceste gropi trebuie presemnalizate, astfel încât să nu mai existe accidente sau să nu existe un disconfort faţă de cetăţeni”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Astfel, cei care execută lucrări de intervenţie pe carosabil sau pe trotuare vor fi obligaţi să semnalizeze corespunzător, cu indicatoare şi cu panouri cu lămpi cu lumină galbenă.

Pentru nerespectarea Brevetului Verde, amenzile în cazul persoanelor fizice vor fi între 500 şi 3.000 de lei, iar pentru cele juridice între 1.500 şi 5.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.