Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a început curăţenia de primăvară în parcurile din Bucureşti administrate de ALPAB. Edilul general a adăugat că sunt făcute lucrări de toaletare a arborilor, de igienizare a spaţiilor verzi şi se plantează flori. Totodată, este înlocuit mobilierul urban degradat în parcurile Carol, Regele Mihai şi Cişmigiu, iar „echipe ale ALPAB vor monta 500 de coşuri de gunoi, vor repara aleile din Parcul Regele Mihai I – Insula Trandafirilor şi intrarea Charles de Gaulle, aleile din Parcul Cişmigiu şi vor continua lucrările la aleile şi podul din Parcul Tineretului”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„A început curăţenia de primăvară în parcurile din Bucureşti administrate de ALPAB. Se efectuează lucrări de toaletare a arborilor, de igienizare a spaţiilor verzi şi se plantează flori. Totodată, se înlocuieşte mobilierul urban degradat în parcurile Carol, Regele Mihai şi Cişmigiu. Echipe ale ALPAB vor monta 500 de coşuri de gunoi, vor repara aleile din Parcul Regele Mihai I – Insula Trandafirilor şi intrarea Charles de Gaulle, aleile din Parcul Cişmigiu şi vor continua lucrările la aleile şi podul din Parcul Tineretului”, a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.

El a adăugat că vor fi reparate şi puse în funcţiune sistemele de irigaţii din parcurile Circului, Regele Mihai I şi Cişmigiu. Vor fi reparate şi fântânile arteziene din Parcul Tineretului (intrarea Şincai).

„Compania Municipală Eco Igienizare va demara aplicarea tratamentelor pentru combaterea căpuşelor pe toate spaţiile cu vegetaţie de pe domeniul public, parcuri, grădini publice, locuri de agrement, etc. Curăţenia de primăvară se va derula în perioada martie-aprilie”, a completat Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.