Ministrul Tánczos Barna a participat, marţi, la Conferinţa Ministerială a ţărilor care fac parte din Convenţia Carpatică, ocazie cu care a afirmat că Regiunea Carpaţilor trebuie să aibă o voce mai puternică atât la nivelul UE, cât şi la nivel global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Regiunea Carpaţilor trebuie să aibă o voce mai puternică atât la nivelul UE, cât şi la nivel global. Pentru a implementa ţintele ambiţioase în domeniul protejării si refacerii biodiversităţii, avem nevoie de sprijin financiar. Convenţia Carpatică are un potenţial uriaş acum, când în domeniul mediului sunt pe masă noi ţinte ambiţioase, atât la nivel European, cât şi la nivel global. În cadrul conferinţei am subliniat că trebuie să prezentăm mai bine interesele regiunii noastre, un rezervor unic de biodiversitate. Am pledat pentru acordarea unui sprijin financiar pentru o bună implementare a obiectivelor privind creşterea suprafeţelor protejate, modificările privind biomasa, protecţia fermierilor, sprijinirea proprietarilor de păduri şi păşuni, şi protecţia carnivorelor mari”, a transmis, marţi, ministrul Tanczos Barna.  

Acesta consideră că ”avem o responsabilitate uriaşă în a proteja biodiversitatea, dar şi a reprezenta comunităţile noastre locale din zona montană”.  

”Trebuie să avem un mandat clar de a reprezenta nevoile comunităţilor noastre locale, adevăraţii custozi ai acestei bogăţii naturale. Ei sunt cei care cunosc beneficiile naturii, dar uneori resimt şi pericolele, când vorbim despre conflictele om-faună sălbatică, care pot costa uneori şi vieţi”, a subliniat demnitarul român în intervenţia sa. 

Pe 22 mai 2003, reprezentanţi ai guvernelor din Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România şi Serbia au semnat ”Convenţia Cadru pentru Protecţia şi Dezvoltarea Durabilă a Regiunii Carpatice” - Convenţia Carpatică - o formă de cooperare între cele 7 state din regiunea traversată de Carpaţi pentru protecţia comorilor naturale şi dezvoltarea durabilă din această regiune. 

Aproximativ 300.000 ha de păduri seculare sunt la momentul acesta adăpostite de Munţii Carpaţi, o rămăşiţă din vastele păduri ce se întindeau odată pe cuprinsul Europei. Acestea includ peste 10.000 ha de păduri de fag impresionante, în estul Slovaciei şi vestul Ucrainei, ce fac parte din Patrimoniul UNESCO, dar şi unul dintre puţinele peisaje forestiere intacte din Europa, identificat în sudul Carpaţilor din România. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.