Iranul a transmis SUA o propunere privind redeschiderea în şapte zile a Strâmtorii Ormuz, cu şapte condiţii. Xi susţine propunerea, anunţă Araghchi

Iranul a transmis SUA o propunere privind redeschiderea în şapte zile a Strâmtorii Ormuz, cu şapte condiţii. Xi susţine propunerea, anunţă Araghchi

Teheranul a transmis Statelor Unite o propunere în vederea redeschiderii - în termen de şapte zile - a Strâmtorii Ormuz, care se află în centrul Războiului din Iran, a declarat şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi mai multor publicaţii străine, relatează AFP.

Abbas Araghchi, care se află la New York, la Adunarea Generală a ONU, i-a comunicat marţi emisarului  american Steve Witkoff condiţiile Teheranului în vederea deschiderii acestei strâmtori strategice, prin care perturbă puternic traficul, de la începutul războiului.

”Dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, strâmtoatrea va fi deschisă în şapte zile şi se vor angaja negocieri”, a declarat Abbas Araghchi mai multor publicaţii străine, inclusiv cotidienelor The New York Times (NYT) şi The Guardian.

Marţi, agenţia de presă japoneză Kyodo anunţa prima, citând un oficial iranian de rang înalt, această propunere a Teheranului.

Presa iraniană dezminte, însă, iar până în prezent nu s-a făcut nicio comunicare oficială în acest subiect care să clarifice poziţia Teheranului.

Iranul a anunţat că a prezentat şapte condiţii în vederea încheierii războiului şi redeschiderii Strâmtorii Ormuz.

ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR ÎN YEMEN

Potrivit lui Abbas Araghchi, citat de NYT, în propunere sunt prezentate următoarele condiţii: încetarea tuturor ostilităţilor în Orientul Mijlociu - pe o perioadă de şapte zile -, inclusiv în Liban; deblocarea unor active iraniene estimate la 12 miliarde de dolari; ridicarea sancţiunilor impuse petrolului iranian şi ridicarea blocadei navale americane.

În cea de-a şaptea şi ultima zi, Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă de către Iran.

Abbas Araghchi anunţă că aşteaptă un răspuns de la Statele Unite şi dă asigurări că China, al cărei preşedinte se află într-o vizită de stat de trei zile în Statele Unite, susţine această propunere.

Într-un interviu exclusiv acordat marţi AFP, un purtător de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, Hossein Mohebi, menţiona sfârşitul ostilităţilor în Yemen între condiţiile Iraniene

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său iranian Massoud Pezeshkian au semnat, în iunie, un protocol al unui acord în vederea încetării războului, redeschiderii Strâmtorii Ormuz, urmate de negocieri cu privire la partea sensibilă a dosarului nuclear iranian.

Însă textul a fost intrerpretat în mod divergent de către cele două părţi şi alimentat reluarea ostilităilor în Strâmtoarea Ormuz.

Iranul cere navelor care vor să traverseze strâmtoarea să obţină o autorizaţie iraniană şi invocă probleme de securitate şi suveranitate.

Navele care nu se supun sunt atacte cu regularitate, iar Statele Unite bombardează în mod sporadic coasta iraniană.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră