Kelemen Hunor va cere deputaţilor UDMR să voteze împotriva proiectului de lege care introduce uniformele şcolare: Transformarea acestei măsuri într-o obligaţie la nivel naţional este o abordare greşită

Kelemen Hunor va cere deputaţilor UDMR să voteze împotriva proiectului de lege care introduce uniformele şcolare: Transformarea acestei măsuri într-o obligaţie la nivel naţional este o abordare greşită

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, anunţă, vineri, că nu susţine proiectul referitor la introducerea uniformelor şcolare, o chestiune pe care o consideră ”lipsită de sens” şi le va cere deputaţilor formaţiunii să voteze împotrivă.

"Elevii şi MAKOSZ (Uniunea Liceenilor Maghiari din România - n.r.) au dreptate. Uniformele şcolare nu pot fi impuse prin lege de la Bucureşti", a scris, vineri, pe Facebook, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Acesta povesteşte că a început şcoala purtând uniformă, dar mai târziu a renunţat la ea, fiind sancţionat.

"Chiar şi atunci, nu înţelegeam de ce o astfel de problemă trebuia rezolvată prin constrângere, iar astăzi consider în continuare că acest lucru este lipsit de sens. Dacă o comunitate şcolară - elevi, părinţi şi profesori - decide că doreşte uniforme, ar trebui să poată lua această decizie la nivel local. Însă transformarea acestei măsuri într-o obligaţie la nivel naţional este o abordare greşită", a mai declarat Kelemen Hunor.

Acesta anunţă că va cere deputaţilor formaţiunii să nu voteze legea.

"Senatul a adoptat proiectul de lege privind uniformele şcolare obligatorii. Acum acesta merge la Camera Deputaţilor. Le voi cere reprezentanţilor UDMR să respingă proiectul şi să voteze împotriva lui", a anunţat Kelemen Hunor.

Senatul a aprobat, luni, cu 84 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi MAKOSZ au transmis, joi, că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii şi au anunţat un protest pentru luni, 28 septembrie. Elevii sunt îndemnaţi să poarte haine negre.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră