Experţii Băncii Mondiale, consultaţi de autorităţile române pe subiectul aşa-numitelor pensii speciale, formulează o serie de recomandări cu privire la reducerea inechităţilor din sistemul românesc de pensii. Una dintre acestea face referire la introducerea unui impozit progresiv asupra suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget şi nu din contribuţii, eventuala aplicare a unei astfel de prevederi urmând a afecta în special pensiile magistraţilor. O altă recomandare este aceea de modificare a regulilor de indexare pentru prestaţiile magistraţilor, printre recomandări numărându-se şi revizuirea legislaţiei şi adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficienţă sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii. Nu în ultimul rând, experţii recomandă renunţarea la pensiile acordate personalului aviaţiei civile, având în vedere că mulţi dintre aceştia sunt angajaţi ai unor firme private.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Banca Mondială formulează, pentru reforma pensiilor civile de serviciu, o serie de recomandări, două dintre ele vizând pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Astfel, conform datelor făcute publice duminică de Ministerul Muncii, „introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget” este una dintre recomandărilor formulate de experţii Băncii Mondiale, aceştia arătând că o astfel de decizier ar reprezenta „un mecanism eficient de reducere a inegalităţilor rezultate ar fi impozitarea specială a cotei din beneficiul finanţat de la bugetul de stat”. 
„Acesta poate fi etalonat în funcţie de cuantumul suplimentului din buget sau poate fi declanşat atunci când ponderea suplimentului depăşeşte anumiţi parametri (de exemplu, atunci când suplimentarea depăşeşte cota finanţată din contribuţii şi astfel beneficiul este definit mai mult în funcţie de completare decât de contribuţii). Beneficiile magistraţilor, de exemplu, a căror formulă este protejată de sentinţa Curţii Constituţionale a României, primesc marea majoritate (peste 90%) din beneficiul lor de la buget, şi nu din contribuţii. Cazuri de completări mult mai mari decât contribuţiile sunt posibile şi pentru alte pensii de serviciu. Chiar şi în rândul beneficiarilor de pensii speciale, există o inegalitate semnificativă între segmentul de 10% superior al beneficiarilor care primesc pensii de până la 3,5 ori mai mari faţă decei 10% din segmentul inferior al beneficiarilor. Această recomandare necesită consultări suplimentare cu Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a României”, arată datele Băncii Mondiale prezentate de Ministerul Muncii.
O altă recomandare se referă la modificarea regulilor de indexare pentru prestaţiile magistraţilor. 
„În timp ce toate pensiile de serviciu sunt mai mari la pensionare în comparaţie cu prestaţia generală a sistemului de pensii datorită garanţiei mai mari a ratei de înlocuire şi a unei abordări mai generoase de calcul al beneficiilor, aceste inegalităţi se reduc în timp datorită ratei de indexare mai scăzute aplicate pensiilor de serviciu, cu excepţia magistraţilor. Pentru magistrati, situatia este inversa. Nu numai că beneficiul este mult mai mare decât în sistemul general, dar indexarea pe salarii este şi mai generoasă, crescând inegalitatea în timp. O analiză juridică ulterioară este necesară pentru opţiunile de aliniere a ratei de indexare cu cea utilizată pentru alte pensii de serviciu în limitele deciziei Curţii Constituţionale care protejează beneficiul magistraţilor. Cu toate acestea, o astfel de schimbare ar contribui la reducerea celor mai izbitoare inegalităţi din sistemul de pensii”, consideră experţii Băncii Mondiale.
Recomandările acestora fac referire şi la alte categorii de pensionari. Astfel, una dintre propunerile formulate este cea de aliniere a principiilor de administrare a pensiilor militare cu alte pensii de serviciu, experţii considerând că un astfel de sistem „ar permite portabilitatea drepturilor de pensie obţinute cu serviciul militar şi ar permite o tranziţie mai uşoară în şi în afara armatei, deschizând calea unei convergenţe ulterioare a parametrilor sistemului militar cu cel general”.
Printre recomandări se numără şi cea de închidere a planului de pensii aferent personalului aviaţiei civile. 
„Planul de pensii pentru personalul aviaţiei civile oferă o pondere mai mare a beneficiului în comparaţie cu alte pensii de serviciu (cu excepţia magistraţilor). Spre deosebire de alţi beneficiari de pensii de serviciu, participanţii la aviaţia civilă nu sunt angajaţi în sectorul public şi mulţi dintre ei lucrează în sectorul privat. Rata de pensionare redusă semnificativ (pe care proiectul de lege întocmit de Guvern o unifică în categoria la 52) nu este legată de pierderea capacităţii de muncă, deşi pentru unii participanţi la plan ar necesita schimbarea rolului în carieră sau schimbarea carierei în întregime. Ar trebui luată în considerare fezabilitatea închiderii planurilor de pensii pentru noii intraţi sau a limitării acestora în alt mod”, explică Banca Mondială.
În plus, experţii sunt de părere că Guvernul ar trebui să ia în considerare revizuirea legislaţiei şi adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficienţă sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii. 
„În timp ce echipa Băncii Mondiale a întâmpinat provocări în obţinerea datelor necesare din cauza limitărilor legale impuse de reglementări, cum ar fi cele legate de securitate, chiar şi pentru funcţiile guvernamentale legate de proiectarea şi gestionarea cheltuielilor, precum şi de raportarea privind pensiile speciale, datele necesare par să nu fie disponibile. Aceste limitări ar putea fi depăşite prin stabilirea de protocoale securizate de schimb de date şi revizuirea practicilor de anonimizare şi agregare în limitele legii”, specifică date făcute publice duminică de către Ministerul Muncii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.