Executivul a aprobat, joi, hotărârea privind înfiinţarea şi administrarea Registrului Naţional al Datelor de Contact (RNDC). Actul normativ a fost elaborat de către Secretariatul General al Guvernului (SGG), în colaborare cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniile tehnologiei informaţiei, societăţii informaţionale şi cadrului naţional de interoperabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Registrul aduce transparenţă sporită în administraţia publică, permiţând cetăţenilor, mediului de afaceri şi altor părţi interesate să acceseze uşor şi rapid informaţiile de contact ale autorităţilor şi instituţiilor publice, arată comunicatul de presă al Secretariatului General al Guvernului.

Centralizarea datelor de contact va facilita comunicarea şi colaborarea între diferitele autorităţi şi instituţii publice, va elimina nevoia cetăţenilor de a căuta informaţii pe diferite platforme sau site-uri şi va elimina povara administrativă a interacţiunii pe cale separată cu sistemele IT ale diverselor autorităţi şi instituţii publice.

„Vorbim din ce în ce mai mult despre stimularea inovaţiei şi dezvoltării tehnologice şi mai ales despre faptul că ne dorim ca serviciile publice să funcţioneze într-un mediu digital avansat, prin implementarea şi utilizarea celor mai recente tehnologii informatice. Platformele online, fie ele servicii de intermediere sau motoare de căutare, sunt esenţiale în contextul digitalizării şi al necesităţii de acces rapid la informaţii, dintr-o sursă sigură şi unică. Înfiinţarea unui registru de bază, în contextul interoperabilităţii, este un pas important pentru a asigura schimbul eficient de informaţii între diferite instituţii şi sistemele lor informatice. România se va alinia astfel rigorilor şi directivelor europene privind accesul facil, digital şi universal al cetăţenilor la informaţiile gestionate de instituţiile statului”, a firmat Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, potrivit sursei citate.

Suportul tehnic al platformei contact.gov.ro va fi asigurat de către structura de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.