România trebuie să pună accent, în ceea ce priveşte săntatea publică, pe screening şi pe prevenţie, afirmă medicul anestezist Cristina Berteanu, doctor în medicină şi director medical Memorial România.
„Unde trebuie insistat acum, sunt şi testele de screening care şi în planul european au fost ca obiectiv, au stabilit aceste teste de screening colorectal, mamar şi de col uterin. La noi funcţionează deocamdată doar cel de col uterin şi, regional, şi colorectal, şi mamar, dar sperăm să se pună accent mai mult pe medicina de prevenţie”, a declarat Cristina Berteanu, doctor în medicină şi director medical Memorial România, la Maratonul „Cine decide unde se tratează pacientul?” organizat joi de Medika Tv şi Profit.ro.
Aceasta a arătat că practica altor state care au pus accent pe prevenţie a arătat că, la boli considerate grave, rata de supravieţuire este mai mare şi calitatea vieţii după diagnosticare este mai bună, pentru că „oamenii nu ajung la medic doar când îi doare”, ci merg la controale preventive.
„Aici e o diferenţă faţă de Uniunea Europeană. Acolo este totuşi cultura aceasta a prevenţiei şi educaţia medicală precoce, din şcoală pacientul e instruit aşa de-a lungul vieţii. Şi atunci, la o depistare mai precoce, permite şi o rată de supravieţuire mai mare”, mai spune Cristina Berteanu.
Aceasta atrage atenţia asupra impotrtanţei promovării ştiinţei.



























