Şoferul unei ambulanţe a fost rănit după ce vehiculul a fost atacat de mai multe persoane convinse că din el vor apărea oameni care vor fura copii. De aproape un secol, relatările despre dispariţia copiilor au servit drept barometru al tensiunilor sociale din România. De la răpirile pentru recompensă raportate la periferia Bucureştiului interbelic, trecând prin zvonurile antisemite violente de după război şi până la propaganda ideologică a Războiului Rece, mass-media a modelat şi a amplificat o traumă universală.
News.ro reconstruieşte cronologia acestor "istorii ale groazei", pe baza unor articole de presă din 1928 încoace, arătând cum faptele diverse au fost transformate, rând pe rând, în lecţii de morală, arme politice sau instrumente de stigmatizare etnică.
1928: "Oaspeţii barierelor" şi comerţul cu nepoţi
În iunie 1928, ziarul Dimineaţa prezenta o situaţie alarmantă la marginile Bucureştiului, unde "năravul din fire" al şatrelor aşezate la barierele oraşului (Băneasa şi Colentina) ar fi dus la trecerea de la furtul de păsări la sechestrarea de persoane. Articolul insistă asupra cazului Ioanei Manole, o bunică săracă a cărei nepoată a fost găsită într-o şatră "într-o stare de plâns". Relatarea subliniază transformarea copilului în obiect de negoţ.
"Ducându-mă să-mi iau nepoata, ţiganii m'au luat la fugă, spunându-mi că fără bani nu fac nimic... n'am de unde lua 2000 lei, ca să-mi răscumpăr nepoţica".
Ziarul cere intervenţia urgentă a autorităţilor, avertizând că "la Băneasa, fură şi sechestrează copii, ca în pădure" şi criticând "proasta îngrijire" care ar putea fi fatală minorilor răpiţi.
1932: Ipoteza "bandei organizate" din Moldova
Patru ani mai târziu, publicaţia Opinia din Iaşi raporta o situaţie gravă la Bacău, unde dispariţia a 17 minori într-un interval scurt a sugerat existenţa unei reţele criminale complexe. Cazul care a declanşat ancheta parchetului a fost cel al unei presupuse femei pe nume Făinaru, căreia i-au dispărut patru fii deodată. Mecanismul presupus al răpirii era ademenirea. "se crede că ar fi vorba de o bandă bine organizată, care se ocupă cu răpiri de minori... s'a întâlnit la un birt cu un necunoscut, care probabil i-a ademenit copiii şi a plecat cu ei", sublinia publicaţia neaducând însă nicio dovadă a celor spuse de intervievată şi nici nepunând sub semnul întrebării susţinerile ei.
1936: Marele "Bluff" al presei bucureştene
Anul 1936 marchează un conflict deschis între două stiluri de jurnalism. Ziarul Tempo a publicat o serie de articole incendiare, susţinând că Bucureştiul este bântuit de o "bestie" misterioasă care răpeşte copii sub 10 ani pentru scopuri obscure. Impactul psihologic asupra părinţilor este descris în termeni plastici: "Ca de un cui înroşit în foc, mintea părinţilor este sfredelită de următoarea întrebare: Cine ne fură copiii?... copii nevinovaţi... sunt ademeniţi de indivizi misterioşi şi dispar pentru totdeauna de acasă".
Tempo cita apeluri disperate de la radio (cazul copilului Vasile Andreescu) şi lansa ipoteza că aceşti copii sunt furaţi pentru a fi trimişi la cerşit sau ademeniţi la cinema.
În replică, ziarul Capitala a demontat întreaga naraţiune, numind-o un "Bluff" creat pentru a vinde ziare."«Bestia care răpeşte minorele» este o pură invenţie... Unele ziare în goană după senzaţional de eftină calitate, au găsit cu cale să speculeze într'un anumit mod această chestiune, inducând în eroare opinia publică".
Publicaţia susţinea că, în urma verificărilor, s-a constatat că nu au existat violuri sau răpiri în serie, totul fiind produsul unei "imaginaţii bolnave".
1941: Şatra ca metaforă a pierderii sufletului
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, publicaţia religioasă Oastea Domnului, apropiată de extrema dreaptă, a preluat motivul "ţiganilor căldărari" care fură copii români, dar l-a mutat în sfera spirituală.
Furtul este prezentat ca un proces de deznaţionalizare şi pierdere a credinţei:
"Bieţii copii răpiţi de mici dela casa părintească, cresc amărîţi şi asupriţi la şatra ţigănească, fără să ştie că ei sunt români... Ei se pomenesc ţigani, cu obiceiuri şi apucături ţigăneşti".
Metafora este dusă mai departe, "şatra" fiind comparată cu "lumea" (păcatul) care răpeşte copiii lui Dumnezeu: "Sunt răpiţi de mici de ţigănia lumii".
1946: Zvonuri antisemite şi paranoia la Oradea
După război, în 1946, tema furtului de copii a căpătat o formă violentă de "libel de sânge" (expresie antisemită apărută în Evul Mediu, prin care evreii erau acuzaţi pe nedrept că ucid copii creştini pentru a le folosi sângele în ritualuri religioase -n.r.) la Oradea. Ziarul Crişana denunţa campania lansată de cercuri "reacţionare şi şovine" care foloseau minciuna pentru a provoca pogromuri.
Acuzaţiile erau de o cruzime medievală: "cercuri reacţionare, şovine colportează în lung şi în lat că evreii ucid pe copii creştini, ba mai mult, victimele sunt transformate în salame şi cârnaţi".
Articolul aminteşte că astfel de zvonuri au dus la crime în localităţi precum Kunmadaras şi critică eşecul pedagogic al unor cadre didactice, precum sora Clotilda Ilyes, care în loc să liniştească elevele, le-a transmis mesaje ambigue ce au sporit panica: "nu e voie să spunem că evreii şi ruşii fură copii, fiindcă vom fi aspru pedepsiţi".
1956: Propaganda anticapitalistă şi "comerţul cu copii"
În iulie 1956, publicaţia Scînteia Tineretului a dedicat un spaţiu amplu "plăgii sociale" din statele capitaliste, sub titlul "O problemă mare cu copii mici". Articolul prezenta dispariţia copiilor nu ca pe un fapt divers, ci ca pe o "profesie bine definită" menită să servească "comerţului cu copii".
Relatarea începe cu drama cotidiană din marile metropole americane (New York, Chicago, Los Angeles), unde se susţinea că minorii dispar zilnic. Este oferit exemplul lui Marilyn Danman, care şi-a lăsat fiul de trei ani la intrarea unui magazin şi, după doar zece minute, acesta "dispăruse, toate cercetările rămânând fără rezultat". Autorul subliniază un paradox juridic cinic: în SUA există legi care pedepsesc furtul unei maşini, dar "dacă e vorba de copil, poţi fura şi vinde fără teamă că vei fi pedepsit".
Analiza citează concluziile unei comisii senatoriale conduse de Kefauver, care ar fi stabilit dimensiunile terifiante ale fenomenului: Între "10.000-15.000 pe an - sînt vînduţi de către traficanţi, la sume variind între 300 şi 3.500 dolari, în funcţie de aspectul fizic şi vârstă, existând cazuri în care s-au plătit şi 10.000 dolari.
"Agenţi speciali" operau în uzine, gări şi maternităţi, racolând copii de pe stradă sau de la femei singure. Este menţionat cazul unei anume doamne Shinder, care a cumpărat un sugar cu 2.500 dolari, plătind poliţiştilor un "bacşiş" de 150 dolari pentru a-şi putea vedea de treabă.
Scopul final al acestor răpiri era prezentat în termeni ideologici: copiii erau furaţi din cauza "mizeriei de nedescris" şi folosiţi ulterior ca "reclamă pentru a provoca mila la cerşit" sau trimişi la muncă forţată.
Sfârşitul anilor '80: Importul mitului "Ambulanţei negre"
Ziarele de după Revoluţia din 1989 arată că varianta modernă a legendei urbane despre "ambulanţa neagră care fură organe" a apărut iniţial în India, la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90. Evenimentul Zilei din 29 martie 2019 arată că deşi autorităţile indiene au demonstrat că zvonurile erau false, impactul a fost atât de puternic încât a dus la "crearea unei legi foarte puternice a transplantului, tocmai pentru a se preveni orice intenţie de a se face trafic de organe" pentru a calma populaţia. Ulterior, acest mit s-a propagat global, ajungând să isterizeze periodic populaţia din România şi din ţările vecine
2006: "Alarma de gradul zero" în şcolile din Bucureşti
După anul 2000, viteza informaţiei a început să transforme frica în psihoză naţională. În 3 iunie 2006, ziarul Libertatea raporta o situaţie fără precedent: poliţiştii de proximitate intrau în şcoli generând o "alarmă de gradul zero, încă nemaivăzută în România". Cadrelor didactice li s-a cerut să avertizeze elevii că pe străzi bântuie infractori "deosebit de periculoşi, unii deghizaţi chiar şi în poliţişti sau călugări şi călugăriţe... [care] răpesc, dacă nu şi omoară, copiii". Panica a fost alimentată de informaţii conform cărora "în localitatea Tânganu, de lângă pădurea Cernica, s-ar fi găsit copii tăiaţi". Reprezentanţii IML au infirmat categoric aceste orori, declarând scurt: "La noi la institut nu a ajuns nici un cadavru de copil".
2010: Maşina neagră din Mureş şi banii pe piept
Cuvântul Liber din 20 noiembrie 2010 arăta că în judeţul Mureş, isteria a îmbrăcat forme extrem de detaliate. Ziarul relata despre copii care povesteau cu lux de amănunte cum "umblă prin ţară o maşină neagră, cu un călugăr şi doi medici, fură copii, le scot organele şi îi abandonează prin locuri ascunse...". Un zvon extrem de răspândit susţinea că "la Sighişoara sub un pod au fost găsite cadavrele a zece copii cărora li s-au scos inima, ficatul şi rinichii, iar pe piept li s-au pus zece milioane de lei". Această sumă ar fi reprezentat, în mintea colectivă, "plata" cinică pentru organele recoltate.
2015: Isteria Facebook şi fetiţa din toaletă
Evenimentul Zilei, 23 septembrie 2015 arăta că o simplă ceartă în Parcul Tei între un cetăţean chinez şi un român a fost scânteia care a reaprins mitul pe reţelele de socializare. Martorii au strigat după cetăţeanul chinez: "Criminalule, omori copiii! Tai copiii!", iar de aici a început o reacţie în lanţ pe Facebook. Postările susţineau că o fetiţă ar fi fost furată de lângă mama ei dintr-un magazin şi găsită ulterior "în toaletă, era tunsă la chelie, ca să îi schimbe fizionomia". Roxana Vasile de la IPJ Ilfov a declarat tranşant: "Efectiv nu avem asemenea cazuri. Nu ştiu când a fost în România o asemenea ştire".
2016: Giurgiu şi identificarea eronată a autospecialei SARD
Giurgiuveanul, din 29 septembrie 2016 arăta că psihoza a căpătat o ţintă fizică: o autospecială bleu-navy a serviciului SARD (Serviciul de Ambulanţă, Resuscitare şi Descarcerare). Fotografiile cu maşina au fost distribuite obsesiv, însoţite de mesaje de avertizare: "Atenţie! Câteodată accidentează copiii şi apoi chipurile îi iau să-i ducă la spital, dar îi răpeşte pentru organe". Atunci când un cetăţean a încercat să explice că maşina aparţine unui serviciu real de ambulanţă, a fost ameninţat: "Te dau la verificat, eşti dubios, ai dat în vileag sistemul. Eu cred că acest individ este mână în mână cu răpitorii de copii".
2019: Victimele mitului - Vânătoarea de romi la Paris
Mitul "ambulanţei negre" sau al "dubei albe" a încetat să mai fie doar un mit românesc. Pe 29 martie 2019, Evenimentul Zilei arăta că el a depăşit graniţele României, declanşând în Franţa o adevărată "vânătoare de romi". Romii au fost atacaţi cu bastoane şi cuţite în suburbiile Parisului, în urma unor ştiri false despre o "dubă albă" (sau roşie/galbenă în unele regiuni) care ar răpi copii pentru prostituţie sau organe. Poliţia franceză a trebuit să intervină oficial, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Seine-Saint-Denis declarând: "Zvonurile conform cărora o dubă albă este folosită pentru a răpi copii nu au nicio bază. Nu a fost dovedită nicio răpire".
Medikatv.ro
