Poliţia Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a făcut în ultimele patru luni cercetări în 50 de dosare penale privind decontări de servicii şi dispozitive medicale de la casele de asigurări de sănătate. Prejudiciul stabilit pe parcursul cercetărilor este de peste 4 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada martie-iunie a acestui an, s-a acţionat la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise prin decontările de servicii şi dispozitive medicale de la casele de asigurări de sănătate, transmite Poliţia Română printr-un comunicat de presă.

Aceeaşi sursă precizează că activităţile desfăşurate au urmărit "protejarea pacienţilor care au reală nevoie de asigurarea de servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi dispozitive medicale, precum şi menţinerea unui mediu de afaceri concurenţial, prin asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii economici".

În această perioadă, s-au  făcut investigaţii în 50 de dosare penale, în care sunt cercetate 74 de persoane. Dintre acestea, faţă de 36 au fost dispuse măsuri preventive, respectiv patru au fost arestate preventiv, 21 plasate sub controlul judiciar şi 11 reţinute.

Prejudiciul stabilit pe parcursul cercetărilor este de 4.094.868 lei, fiind aplicate  măsuri asigurătorii în valoare de 2.482.141 de lei.

Investigaţiile au urmărit, printre altele, şi eficientizarea modului de utilizare a fondurilor alocate în scopul ajutării persoanelor care au nevoie de servicii sau dispozitive medicale şi implicit creşterea calităţii serviciilor acordate pacienţilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.