Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a precizat că la întâlnirea de miercuri de la Prefectura Capitalei, compania Romprest a acceptat, în scris, să să asigure serviciile din Sectorul 1 la jumătatea preţului solicitat la începutul anului. „Banii recuperaţi şi salvaţi vor fi investiţi masiv în infrastructură, şcoli şi spitale. În comunitate”, a adăugat edilul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Compania de salubrizare a acceptat ieri (în scris) la Prefectură să asigure serviciile din Sectorul 1 la jumătatea preţului solicitat la începutul anului. Adică la un tarif de 10-12 milioane de lei pe lună, faţă de 20 de milioane de lei, cât a cerut iniţial. A fost nevoie de: 10 luni de zile de luptă, şantaje şi gunoi pe străzi, linşaje mediatice non-stop la televiziunile unor personaje sinistre, de un Consiliu ostil şi ignorant la nevoile cetăţenilor care au fost furaţi ani de zile, de 10 luni să înţeleagă asta. Banii recuperaţi şi salvaţi vor fi investiţi masiv în infrastructură, şcoli şi spitale. În comunitate”, a scris Clotilde Armand, joi pe Facebook.
Preşedintele PNL Sector 1 Sebastian Burduja a acuzat că negocierea de miercuri între edilul Clotilde Armand şi compania Romprest a fost doar un joc de imagine, pentru că rămân exact aceleaşi tarife pentru serviciile prestate. „Culmea este că ni se prezintă deja o mare victorie prin faptul că scade factura pentru sectorul 1. Dar asta nu pentru că scad preţurile, aşa cum în mod mincinos se susţine, ci pentru că primăria a solicitat reducerea frecvenţelor”, a mai spus el.

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunţat luni că nu va fi prelungită starea de alertă în Sectorul 1 pentru o perioadă de 15 zile, începând din 23 august, aşa cum a fost solicitat de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Sectorului 1. În aceeaşi zi, Clotilde Armand a precizat că Prefectura Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în sector deoarece compania Romprest „a dat asigurări că nu mai şantajează autoritatea locală şi că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare aşa cum prevede legea salubrizării şi regulamentul municipial de salubrizare”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.