Zona Obor a fost privită, timp de multă vreme, de miile de persoane care vizitează, zilnic, Piaţa Agroalimentară Obor, de cei care îi trec intersecţia pentru a se conecta la alte cartiere, de călătorii care circulă cu metroul sau tramvaiul, cu schimbare de rută la staţia Piaţa Obor, drept zonă de tranzit.
În vremuri recente, însă, percepţia publică s-a schimbat, iar partea de Centru-Est a Bucureştiului a început să atragă din ce în ce mai mult atenţia dezvoltatorilor, regenerându-şi astfel ţesutul urban prin demararea de noi proiecte rezidenţiale. În consecinţă, întreaga zonă Obor - de la arhicunoscuta sa intersecţie şi până la străzile adiacente, a revenit în topul cartierelor dezirabile, şi nu doar pentru familii şi investitori, ci pentru toţi cei care aleg să caute o locuinţă nouă.
Unul dintre ansamblurile rezidenţiale noi care se construiesc aici, şi care se remarcă prin concept, locaţie şi grad ridicat de atractivitate, a cărui primă fază se va livra în vara anului 2027, la doar 12 minute de mers pe jos de staţia de metrou Piaţa Obor, este H East Residence: un complex care, odată finalizat, va livra şapte blocuri cu peste 500 de apartamente şi parter comercial.
Ansamblul insuflă o nouă viaţă fostei platforme industriale Izolatorul şi îşi propune să îmbunătăţească calitatea locuirii pentru viitorii rezidenţi prin calitatea construcţiei, finisaje moderne şi multiple alte facilităţi integrate.
Un cartier matur, pregătit pentru locuinţe noi
Dacă ultima decadă a adus în piaţa imobiliară locală multe cartiere noi dezvoltate la marginea Bucureştiului, unde infrastructura încă deficitară încearcă răbdarea rezidenţilor, cartierele din interiorul oraşului vin cu avantajul unei infrastructuri – rutiere, sociale şi educaţionale – mature. În cartierul Obor, de exemplu, ai acces facil la staţia de metrou, transport de suprafaţă, pieţe, şcoli, spitale de stat şi centrele medicale private.
Acum, proiectele rezidenţiale care se dezvoltă aici aduc în piaţă locuinţe noi, eficiente din punct de vedere energetic, bine compartimentate şi luminoase, care sporesc valoarea şi atractivitatea unei zone bine-conectată, dar cu un fond construit învechit. O combinaţie care susţine, în timp, valoarea unei locuinţe.
Oborul se schimbă fără să-şi piardă identitatea
Deschiderea centrului comercial Veranda a mutat obiceiurile de cumpărare şi de petrecere a timpului liber în interiorul cartierului. Piaţa Obor, cel mai vizitat centru agroalimentar al capitalei, a rămas reperul zonei. În jurul acestor două obiective s-a dezvoltat un mini-ecosistem urban: supermarketuri, cafenele, restaurante, farmacii, cabinete stomatologice, instituţii financiare şi altele.
Dar transformarea nu s-a oprit aici. În paralel, mai multe foste platforme industriale din împrejurimi promit să treacă printr-o conversie care să le schimbe funcţiunea iniţială în spaţii cu locuinţe şi spaţii comerciale.
Unele au început deja acest proces: pe Şoseaua Electronicii, imediat ce laşi în urmă agitaţia bulevardului principal, te întâmpină un ansamblu rezidenţial modern şi viitoarea ta locuinţă nouă, la doar 750 de metri de intersecţia Bucur Obor.
H East Residence: 7 clădiri, 568 de apartamente
Dezvoltat de Hagag Development - platforma de investiţii şi dezvoltare imobiliară a grupului internaţional Hagag Europe - H East Residence este un cartier rezidenţial de tip „Gated Community", localizat pe Şoseaua Electronicii nr. 9, în Sectorul 2.
Odată finalizat, ansamblul regenerează fosta platformă a fabricii Izolatorul şi va cuprinde:
- 7 clădiri rezidenţiale şi 568 de apartamente
- 824 de locuri de parcare subterane şi supraterane
- peste 5.000 mp de spaţii verzi amenajate, zone de relaxare şi loc de joacă
- aproximativ 5.000 mp de spaţii comerciale la parterul blocurilor
- puncte de încărcare pentru vehicule electrice
- spaţii individuale de depozitare
Prima etapă, acum în execuţie, include 4 imobile şi 273 de apartamente cu livrare estimată la jumătatea anului 2027.
Clădirile sunt proiectate antiseismic şi respectă standardul nZEB orientat către un consum de energie cât mai redus.

Dincolo de apartamente, proiectul mizează pe siguranţă, intimitate şi confort, pentru a favoriza dezvoltarea de comunităţi rezidenţiale puternice. Astfel, complexul dispune de acces securizat, post de pază, videointerfon şi sisteme de supraveghere CCTV pentru monitorizarea spaţiilor comune, interioare şi exterioare.
Administrarea este asigurată prin echipele interne ale dezvoltatorului, inclusiv pentru parcări şi zonele verzi, iar rezidenţii beneficiază şi de servicii de tip concierge.
De la studiouri la apartamente cu 4 camere - 4 tipologii de locuinţe, aceeaşi adresă
Unul dintre avantajele H East Residence îl reprezintă diversitatea de configuraţii. De la garsoniere în zona Obor şi apartamente cu 2 şi 3 până la apartamente cu 4 camere, le poţi viziona pe toate în acelaşi complex rezidenţial.
Iată la ce să te aştepţi, înainte să programezi o vizionare:
Garsoniere - 45,72 mp construiţi, 38,07 mp utili, cu living şi bucătărie deschisă, baie cu cadă şi balcon de 8,10 mp. Suprafaţa utilă totală ajunge la 46,17 mp.
Apartamente cu 2 camere - cu suprafeţe cuprinse între 65,38 şi 71,72 mp construiţi, respectiv 52,12–59,44 mp utili, cu living şi bucătărie open space care poate ajunge până la 28,82 mp, decomandate. Apartamentele cu 2 camere sunt decomandate şi vin în 12 variante de compartimentare, cu balcoane de 8,43 - 12,96 mp.
Apartamente cu 3 camere - 93,94 mp construiţi şi 79,33 mp utili: living cu bucătărie deschisă de 29,72 mp, două dormitoare, două băi, dressing şi balcon de 10,73 mp. În total, 90,06 mp utili.
Apartamente cu 4 camere - 118,42 mp construiţi şi 98,57 mp utili. Configuraţia include living de 32,70 mp, trei dormitoare decomandate, două băi, dressing şi balcon de 14,67 mp, cu o suprafaţă totală de 113,24 mp utili.
La etajul I există şi un număr limitat de apartamente în care balconul este înlocuit de terasă, iar suprafeţele acestora duc termenul „generos” la un alt nivel. O garsonieră din Corpul B ajunge astfel la 89,14 mp utili, terasă inclusă, iar un apartament cu 2 camere în zona Obor, din acelaşi corp, la 166,39 mp utili. Pentru cei care adoră să petreacă timp pe terasă, avantajul este de necontestat.

De ce contează momentul
Într-o piaţă imobiliară în care preţurile continuă să crească, iar oferta de locuinţe noi în zone bine conectate rămâne limitată, un apartament într-un cartier cu infrastructură deja funcţională, transport public, servicii şi viaţă urbană are un avantaj competitiv faţă de unul cumpărat unde infrastructura lipseşte în faza incipientă a dezvoltării.
La acestea se adaugă şi istoricul, şi experienţa dezvoltatorului: Hagag Development are un portofoliu cuprinzător de proiecte finalizate şi livrate, o evoluţie favorabilă a valorii de piaţă a activelor şi mai multe dezvoltări în curs, în Bucureşti şi zona Pipera, precum şi alte investiţii planificate în oraşe importante din România.
Pentru cumpărătorul care caută o locuinţă nouă în Bucureşti şi preferă avantajele unui cartier bine conectat, localizat în interiorul zonei metropolitane, dar şi pentru investitorul care urmăreşte evoluţia chiriilor şi cererea de închiriere, argumentele merg în aceeaşi direcţie: un proiect nou într-o zonă consacrată, cu acces la transport public, servicii şi cerere locativă în creştere, câştigă detaşat faţă de dezvoltările din zonele limitrofe, cu infrastructură precară.
Intră pe site, descoperă configuraţiile de apartamente disponibile şi programează o vizionare. Alege locuinţa în care începi următorul capitol din povestea noastră preferată: „Acasă".



























