Premierul Nicolae Ciucă afirmă că primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei au fost distribuite de Poşta Română, iar vouchere vor fi încărcate pe carduri după ce se încheie distribuirea, începând cu data de 20 iunie. Aproximativ 3 milioane de persoane vor beneficia de acestea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aşa cum am promis, punem în aplicare măsurile de protejare a cetăţenilor români şi economiei, cuprinse în programul guvernamental «Sprijin pentru România». Primele carduri către români pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de ieri, de Poşta Română. Încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie 2022. Le mulţumesc ministerelor şi companiilor naţionale şi private, care s-au mobilizat exemplar şi s-au sincronizat, astfel încât distribuirea cardurilor să înceapă mai devreme decât termenul estimat iniţial", a arătat Nicolae Ciucă, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Potrivit premierului, aproximativ 3 milioane de persoane - pensionari, persoane cu dizabilităţi, familii cu venituri mici şi persoane fără adăpost - vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare.

"Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei şi vor fi acordate în patru tranşe, până la finalul anului", a menţionat Ciucă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.