Caniculă în sudul ţării şi în Capitală luni şi marţi, instabilitate atmosferică în Carpaţii Meridionali şi de Curbură/ Miercuri, instabilitatea va fi mai ales în centrul, sudul şi estul ţării

Caniculă în sudul ţării şi în Capitală luni şi marţi, instabilitate atmosferică în Carpaţii Meridionali şi de Curbură/ Miercuri, instabilitatea va fi mai ales în centrul, sudul şi estul ţării

Meteorologii anunţă că în mai multe judeţe din sudul şi sud-vestul ţării, precum şi în Capitală, vremea va fi caniculară luni şi marţi, cu temperaturi ce pot ajunge până la 36-37 de grade. Totodată, luni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, marţi în zonele montane, în sud-vest şi centru, iar miercuri în centrul, sudul şi estul ţării, cu averse torenţiale şi pe alocuri grindină.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că luni în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Bucureşti temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate de până la 36 de grade, local va fi caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Potrivit ANM, canicula va continua şi marţi, în aceleaşi judeţe plus judeţul Timiş, cu temperaturi de până la 37 de grade şi disconfort termic ridicat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge local pragul critic de 80 de unităţi.



De asemenea, ANM informează că în primele trei zile ale săptămânii vor fi şi perioade de instabilitate atmosferică, când se vor înregistra averse moderate cantitativ, pe un fond de vreme călduroasă. Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi luni în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar seara şi în primele ore ale nopţii de luni spre marţi în sud-estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei, marţi în zonele montane, în sud-vest şi centru, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului. Miercuri, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi mai ales în centrul, sudul şi estul ţării.

În aceste trei zile, vor fi averse moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii (viteze la rafală în general de 50...55 km/h) şi pe alocuri grindină de mici şi medii dimensiuni (1...3 cm). Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp (1...3 ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...20 l/mp şi pe arii restrânse vor depăşi 35...40 l/mp, mai arată sursa citată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră