Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că, dacă incidenţa cazurilor de COVID-19 va creşte din nou, măsura de redeschidere a unor activităţi în Bucureşti poate fi inversată. El a precizat că măsurile de protecţie rămân aceleaşi: masca, distanţarea şi mobilitatea cât mai redusă, indiferent dacă este vorba de vechea sau de noua tulpină a coronavirusului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Arafat a declarat vineri, că reprezentanţii HoReCa trebuie să fie responsabilizaţi să respecte regulile după care se reia activitatea.
 
"Decizia în baza procedurii şi în baza hotărârii este de a relua unele activităţi, nici nu aş zice că ne relaxăm, nu e corect să spunem că ne relaxăm, e un cuvânt pe care îl folosim toţi, dar noi trebuie să înţelegem că se reiau unele activităţi. La restaurante în interior cu 30 la sută capacitate ceea ce înseamnă că HoReCa trebuie să arate acum şi să fie responsabilizată să respecte aceste reguli, 30 la sută, nu 50, nu 40, 30 la sută, una din trei mese. Cinematografele, teatrele cu 30 la sută, sălile de jocuri de noroc în interior cu 30 la sută până la orele 21. Rămân botezuri, nunţi interzise, astea nu se permit, nici nu intrăm în această discuţie. Numai de luat masa şi într-un număr limitat”, a afirmat şeful DSU. 
 
El a precizat că, dacă va fi o creştere a incidenţei în Bucureşti, atunci măsura poate fi inversată. 
 
"Dacă se va observa că începe o creştere şi începe din nou să crească incidenţa în Bucureşti, această măsura poate fi inversată şi închis totul din nou. Comitetul, aşa cum astăzi a relaxat, poate peste câteva zile din nou să închidă, dacă vede că incidenţa creşte din nou”, a transmis Arafat. 
 
El a menţionat că populaţia trebuie să respecte în continuare regulile privind portul măştii de protecţie, distanţarea şi mobilitatea cât mai redusă. 
 
"Important este ca populaţia să înţeleagă cât de importantă este respectarea regulilor. Şi cu tulpina nouă şi cu tulpina veche, măsurile de protecţie sunt la fel: masca, distanţare şi mobilitate cât mai redusă. Dacă respectăm aceste reguli, reuşim probabil să nu permitem tulpinei noi să se răspândească cum s-a răspândit în alte zone şi vedem impactul ei. Dacă se va întâmpla să vedem că situaţia nu mai este controlabilă cu aceste incidenţe care au fost stabilite anul trecut, clar că poate să se vină cu reguli, cu noi incidenţe, cu noi propuneri, să se discute la nivelul CNSU-ului, la nivelul Guvernului şi să facă obiectul unei modificări a hotărârii de Guvern dacă va fi necesar acest lucru”, a explicat Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.