Aproape 20.000 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoane fără studii superioare, vor fi oferite de către cei peste o mie de angajatori care s-au înscris deja la Bursa generală a locurilor de muncă, din 23 mai, care se va desfăşura la nivel naţional, în 67 de locaţii din Bucureşti şi din ţară. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, înregistrarea angajatorilor nu s-a încheiat încă.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale Bursa generală a locurilor de muncă, organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) se va desfăşura în data de 23 mai 2025 şi va reuni, conform datelor anunţate până în prezent, 1.091 de angajatori care vor oferi 19.313 locuri de muncă.
Procesul de înregistrare al angajatorilor nu s-a încheiat, aceştia fiind în continuare aşteptaţi să-şi anunţe intenţia de a participa la Bursă.
Evenimentul se va desfăşura la nivel naţional, în 67 de locaţii din ţară şi din Bucureşti, lista acestora fiind disponibilă pe pagina web (www.anofm.ro) şi pe pagina de facebook a instituţiei (https://www.facebook.com/fiiinformat).
Ministerul muncii anunţă că în judeţul Bihor evenimentul se va desfăşura în data de 22 mai 2025, iar în judeţul Satu Mare, se va desfăşura în două locaţii, astfel: în Satu Mare în data de 23 mai şi în Carei în 21 mai.
Din totalul celor 19.313 de locuri de muncă oferite, până în acest moment, de către angajatori, cele mai multe, 18.357, se adresează persoanelor fără studii superioare şi 956 celor cu studii superioare.
Cea mai generoasă ofertă la Bursa generală a locurilor de muncă este în Bucureşti, 8.878 de locuri de muncă şi în judeţele Constanţa (686), Mehedinţi (661), Ilfov (531), Bihor (523), Cluj (506), Tulcea (457), Gorj (408), Hunedoara (380).
Ocupaţiile / meseriile pentru care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare sunt: muncitor necalificat - 2.188 de locuri de muncă, agent de securitate - 1.953 de locuri de muncă, manipulant marfă - 965 de locuri de muncă, lucrător comercial - 899 de locuri de muncă, lăcătuş mecanic - 633 de locuri de muncă, agent servicii client - 538 de locuri de muncă, şofer – 530 de locuri de muncă, curier - 451 de locuri de muncă, operator maşini CNC - 382 de locuri de muncă, sudor - 372 de locuri de muncă.
Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 436 de locuri de muncă pentru ingineri în diferite ramuri de activitate. De asemenea, locuri de muncă vacante sunt şi pentru următoarele profesii: manager - 85 de locuri de muncă, economist – 51 de locuri de muncă, analist - 30 de locuri de muncă, formator - 29 de locuri de muncă, director - 25 de locuri de muncă, referent de specialitate - 19 locuri de muncă, specialist în recrutare - 17 locuri de muncă, consultant bancar - 15 locuri de muncă, student internship - 15 locuri de muncă, consilier orientare privind cariera - 14 locuri de muncă.
De asemenea, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă vor participa angajatori care şi-au arătat disponibilitatea de a încadra cetăţeni ucraineni, cu o ofertă de 143 de locuri de muncă pentru aceştia.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.