Agenţia Naţională de Integritate solicită Parchetului Judecătoriei Sectorului 6 să îl cerceteze pe fostul director adjunct al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci (OSIM) Alexandru Cristian Strenc pentru conflict de interese, întrucât acesta a semnat contractul prin care fiul său a ocupat funcţia de examinator de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Persoana evaluată, în calitate de director general adjunct al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu atribuţii de director general, a semnat contractul individual de muncă în baza căruia fiul său a ocupat funcţia de examinator de stat de specialitate”, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 6 va face cercetări în urma sesizării ANI, urmând să stabilească dacă Alexandru Strenc va fi sau nu pus sub acuzare pentru conflict de interese.

Potrivit Codului penal, "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.