Angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJTS) Vrancea s-au aflat, luni, în grevă japoneză, nemulţumiţi că nu le-au mai fost majorate salariile din 2009. În semn de protest, oamenii au ieşit în faţa instituţiei şi au făcut o poză de grup cu spatele la fotograf, spunând că tratează ministerul de resort cu aceeaşi monedă cu care, zic ei, sunt trataţi de guvernanţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Vrancea au făcut fotografia încă de dimineaţă.

”Au fost majorate salariile în diferite sectoare de activitate, activitate bugetară, pe familii ocupaţionale, dar la nivelul sport şi tineret am rămas la salariile din 2009. Un director de instituţie de tineret şi sport are un salariu brut şi respectiv net mai mic decât al unui asistent medical. Din totalul de 25 de angajaţi câţi are DJTS, 15 salariaţi au salariul minim pe economie”, a declarat, luni, liderul de sindicat de la nivelul DJTS Vrancea, Costică Ciută.

Sursa citată a adăugat că dacă revendicările nu le vor fi soluţionate, angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport  ar putea intra în grevă generală.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret anunţaseră că acţiuni similare vor avea loc, luni, în cluburile sportive, direcţiile pentru sport şi tineret şi casele de cultură ale studenţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Sindicaliştii cer recalcularea drepturilor salariale şi aprobarea unui regulament de sporuri, spunând că protestatarii vor face fotografii în faţa instituţiilor în care lucrează, cu spatele la fotografi şi cu faţa spre clădire, "pentru a evidenţia poziţia conducerii Ministerului Tineretului şi Sportului, care a întors spatele unităţilor din teritoriu şi nu caută soluţii la cererile lor”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.