Dennis Man a declarat, vineri seară, după meciul României cu Suedia, pierdut cu scorul de 1-2, că el şi ceilalţi tricolori sunt foarte dezamăgiţi şi că ar fi dorit să le ofere fanilor români prezenţi în tribune o victorie.
“O partidă grea. Am încercat să ne facem jocul, să le creăm probleme, dar am reuşit destul de puţin. Mă bucur că am marcat, dar dezamăgirea este mare. Ar trebui să ne dea de gândit şi să analizăm foarte bine. Avem şansa să jucăm din nou cu ei.
Le mulţumim fanilor, de fiecare dată sunt alături de noi. Ne doream să le oferim o victorie”, a spus Man la Antena 1.
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Strawberry Arena din Solna, cu scorul de 2-1, de selecţionata Suediei, în prima etapă a grupei B4 din Liga Naţiunilor, ediţia 2026/27. A fost primul meci oficial din noul mandat de selecţioner al lui Gheorghe Hagi.



























