Colegiul Medicilor Alba a anunţat, joi, că s-a autosesizat şi face o anchetă disciplinară în cazul bebeluşul de nouă luni şi jumătate care a suferit o rană gravă la mână după ce i-a fost pusă o branulă şi i s-a administrat un tratament intravenos în timp ce era internat în Spitalul Judeţean Alba.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Colegiul Medicilor Alba a anunţat, joi, printr-un comunicat că ”va analiza dacă, în acest caz, personalul medical a procedat sau nu conform protocoalelor” şi în acelaşi timp a rugat presa şi opinia publică “să fie rezervaţi în concluzii şi declaraţii”.

”Susţinem dreptul pacienţilor de a reclama, către instituţiile competente, cazurile în care consideră că au fost prejudiciaţi din cauza unor erori medicale. Însă, până la finalizarea anchetei, rugăm presa şi opinia publică să fie rezervaţi în concluzii şi declaraţii. (...) Constatăm cu nedumerire uşurinţa cu care se atribuie întreaga responsabilitate personalului medical înainte de aflarea verdictului, ignorându-se complet prezumţia de nevinovăţie. Considerăm că această abordare este atât în detrimentul personalului medical, cât şi al pacienţilor” se arată în comunicatul de presă citat.

Conducerea Spitalului Judeţean Alba a început, luni, o anchetă internă după ce un bebeluş de nouă luni şi jumătate a suferit o rană gravă la mână după ce i-a fost pusă o branulă şi i s-a administrat un tratament intravenos.

Directorul Spitalului Judeţean Alba, Nicoleta Coşarcă, a declarat, luni, pentru News.ro, că la unitatea medicală s-a format o comisie de anchetă internă ce va verifica un caz privind un copil de nouă luni şi jumătate care ar fi suferit o rană la mână în urma unui tratament administrat în spital. Coşarcă a spus că ancheta va stabili dacă este o culpă medicală, iar apoi s-ar putea dispune măsuri în cazul în care se va constata că anumite cadre medicale ar fi greşit.

"În funcţie de rezultatul anchetei comisiei vom vedea dacă este de competenţa comisiei de disciplină sau de competenţa consiliului de etică. Trebuie să vedem parcursul pacientului de la internarea în urgenţă până la externarea din Pediatrie, după care decidem (…). Vom lua măsuri deoarece este o traumă, atât pentru copil, cât şi pentru familie”, a mai spus Coşarcă.

Potrivit sursei citate, conducerea Spitalului Judeţean Alba s-a autosesizat în acest caz, după ce mama copilului ar fi postat detalii despre situaţia fiului său pe reţelele de socializare.

Într-una dintre aceste postări, femeia a publicat fotografii cu mâna copilului, dar a oferit şi explicaţii privind modul în care bebeluşul ar fi fost tratat de către medicii din Alba.

"În prima zi, după ce i-a pus perfuzia, a început să i se înroşească mânuţa. După două zile, i-a fost ca o băşică şi pe urmă a început să-i sape înăuntru”, susţinea femeia.

Potrivit acesteia, la externare medicul de pe Secţia de Pediatrie i-ar fi recomandat să panseze copilul şi să îi dea pe rană cu spray împotriva arsurilor, însă rana s-a agravat.

Femeia a ajuns cu copilul din nou la spital, iar ulterior a fost trimisă la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.