Dor Geta Popescu, alpinista de 14 ani care a murit, sâmbătă, în avalanşa din Munţii Retezat, în care şi-a pierdut viaţa şi un alt copil renumit pentru performanţele mondiale în alpinism, Erik Gulacsi, de 12 ani, a fost condusă, miercuri, pe ultimul drum de familie, prieteni şi alte sute de persoane. Familia a decis ca slujba de înmormântare să aibă loc în aer liber, la cimitirul din Râşnov, şi nu în biserică, având în vedere că fata a iubit atât de mult natura.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de oameni au venit, miercuri, să o conducă pe ultimul drum pe Dor Geta Popescu, alpinista care a murit în urma avalanşei din Retezat, în care şi-a pierdut viaţa şi Erik Gulacsi, iar alte trei persoane, între care şi tatăl fetei, au fost rănite.

Alături de membrii familiei Popescu, la înmormântare s-au aflat şi cei ai familiei Gulacsi, cu care sunt prieteni buni, care şi-au pierdut şi ei fiul în aceeaşi avalanşă.

Bella Gulacsi, care se afla alături de fiul său, Erik, a venit la înmormântare în cârje, alături de soţia sa şi de fiica sa, Karla, sora lui Erik, şi ea aflată în grupul surprins de avalanşa produsă sâmbătă în Munţii Retezat.

Familia, prietenii şi cunoscuţii au adus, miercuri, crizanteme albe la catafalcul Getei Dor Popescu, tot alb fiind şi sicriul în care a fost îngropată tânăra de 14 ani.

Familia a decis ca slujba de înmormântare să nu aibă loc în biserica din Râşnov, ci în aer liber, la cimitir, pentru că fata a iubit natura.

În faţa cortegiului funerar, prietenii surorii ei, Crina Coco Popescu, au purtat poza Getei, dar şi aranjamente florale în care au fost puse bileţele cu recordurile fetei.

"Sun aici toate recordurile ei, succesele ei, toate ascensiunile pe care le-a făcut şi de care era tare mândră“, au spus tinerii care purtau pe braţe coşurile de flori.

Tatăl fetei, Ovidiu Popescu, rănit în avalanşa din Retezat, a fost externat ,luni, de la Spitalul Municipal Hunedoara, pe proprie răspundere, pentru a fi prezent la funeralii. Nici luni seară, şi nici marţi seară Ovidiu Popescu nu a fost la priveghi, iar miercuri, la înmormântare, a venit direct la cimitir pentru a-şi conduce fiica pe ultimul drum, ceilalţi membri ai familiei nefăcând niciun comentariu despre această decizie.

Pe toată durata slujbei, Ovidiu Popescu, fosta soţie şi cealaltă fiică a lor s-au ţinut de mână şi au plâns-o pe Geta. Alături de aceştia s-au aflat rude, prietenii şi localnici din Râşnov, unde locuieşte familia.

Niciun membru al familiei Popescu sau Gulacsi nu a făcut vreo declaraţie, cerând discreţie.

Ziua de miercuri a fost declarată zi de doliu la Râşnov, iar autorităţile locale au anunţat că îi vor acorda Getei Dor Popescu, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Marţi seară, colegii de şcoală ai adolescentei, profesori, prieteni, dar şi oameni simpli au venit la capela Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Râşnov, pentru a-şi lua rămas bun de la alpinista Dor Geta Popescu şi a aprinde o lumânare.

Şi la Clubul Montan ”Altitudine”, unde a fost legitimată adolescenta de 14 ani, oamenii au adus candele şi flori. 

La priveghi au participat şi sora adolescentei decedate, Crina Coco Popescu, în vârstă de 23 de ani, precum şi mama copilei. Crina Popescu a spus că trăieşte ”cele mai grele clipe”.

”Durerea este mult prea mare. Nu pot să vă vorbesc. În acest moment trăim cele mai grele clipe. Este prea multă suferinţă pentru noi“, a spus Crina Coco Popescu. 

Colegul de club al tinerei, Erik Gulacsi, decedat şi el în avalanşa din Munţii Retezat, a fost incinerat la Cluj, iar familia a anunţat că cenuşa va fi împrăştiată pe un vârf de munte, fără a preciza data sau locul ceremoniei. 

Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

Din grupul de şapte persoane mai făceau parte Ovidiu Popescu, tatăl şi sora mai mare a lui Erik Gulacsi, precum şi două femei care nu erau rude, ci doar persoane pasionate de munte.

Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii au spus că aceştia au murit la scurt timp de la producerea avalanşei, din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale "deosebit de grave". Aceştia nu s-au putut pronunţa cu privire la existenţa echipamentului de protecţie avut în momentul producerii catastrofei.

Duminică seară, jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, după o acţiune care s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, dar şi din pricina vremii neprielnice.

Dosarul în cazul celor doi alpinişti care şi-au pierdut viaţa în urma avalanşei produse, sâmbătă, în Munţii Retezat, a fost preluat de către procurorii Parchetului instanţei supreme.

Potrivit unor surse judiciare, cele şase persoane audiate sunt: Cătălin Ioan Berenghi, şeful Şcolii de Ghizi aflat pe munte cu un grup de 51 de persoane în momentul producerii avalanşei, cei trei turişti din grupul Şcolii de ghizi care au coborât să îi ajute pe turiştii surprinşi de avalanşă, o femeie din cei cinci supravieţuitori ai avalanşei şi un bărbat de la o cabană unde fuseseră cazaţi alpiniştii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.