Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vizitat vineri sediul din Oneşti al Chimcomplex SA Borzeşti, c are va realiza la Râmnicu Vâlcea o centrală de cogenerare de 108 MW, cu care va fi realizată încălzirea centralizată a oraşului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Mediului anunţă vineri că, aflat în vizită de lucru în judeţul Bacău, ministrul Mircea Fechet a vizitat sediul din Oneşti al Chimcomplex SA Borzeşti. ”Iată că avem un exemplu de bună practică în care sunt puse în prim-plan decarbonizarea, valorificarea energiei hidrogenului, dezvoltarea şi integrarea energiei verzi regenerabile. Prin reciclarea chimică a deşeurilor de materiale plastice, astfel de companii promovează circularitatea în economie, în concordanţă cu ţintele europene”, a subliniat Mircea Fechet.

Chimcomplex va realiza la Râmnicu Vâlcea o centrală de cogenerare de 108 MW, cu care va fi realizată încălzirea centralizată a oraşului.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

”Proiectul “Cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Rm. Vâlcea”, cofinanţat prin PNRR, este în valoare de 689 de milioane de lei. Chimcomplex este o companie privată, cu capital integral românesc, care a finalizat în 2023 două investiţii naţionale majore: Cea mai mare centrală de cogenerare construită în România, în ultimii 11 ani - de 49,6 MWh. Prima centrală de trigenerare construită în Europa”, a precizat ministerul.

Au mai participat la vizită Narcis Jitaru, subprefectul judeţului Bacău, Mihai Dumitru, director tehnic Chimcomplex, Horia Chelariu, consilier tehnic Chimcomplex, reprezentanţi ai Consiliului Local şi Judeţean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.