Eurodeputaţii au adoptat miercuri prin vot o armonizarea a reglementărilor cu privire la mărimea bagajului de mână acceptat în cabina avionului, în urma unei petiţii a unui cetăţean german nemulţumit de faptul că aceste reguli variază de la o companie la alta, o rezoluţie adoptată prin ridicarea mâinii şi care are caracter constrângător, relatează AFP.
Companiile aeriene aplică politici diferite în privinţa bagajului de mână - inclusiv în cazul genţilor şi cuştilor de transport al animalelor de talie mică acceptate în cabină.
Acest lucru creează adesea confuzie.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Aceste diferenţe pot crea probleme sau antrena costuri, atunci când un pasager este nevoit să schimbe compania cu care zboară, la o escală sau dintr-un motov neprevăzut.
Din aceste motive, eurodeputaţii cer o armonizare a reglementărilor cu privire la dimensiunea, greutatea şi tipul bagajelor de mână şi a bagajelor înregistrate de către companiile aeriene care operează în Uniunea Euroepană (UE).
Membrii Parlamentului European (PE) cer Comisiei Europene (CE) să pună în aplicare o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care prevedee ca bagajele de mână să nu facă obiectul unui preţ suplimentar.
Ei cer să se atace şi alte costuri ascunse - de exemplu cheltuielile legate de atribuirea locurilor în avion.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.