Echipa spaniolă Real Madrid a învins sâmbătă, în deplasare, scor 3-1, formaţia Almeria, într-un meci al etapei a doua din La Liga. Jucătorul englez Bellingham a marcat o dublă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Almeria a condus cu 1-0, după ce Arribas a deschis scorul în minutul 3. Însă Jude Bellingham este trabsferul anului pentru Real. Mijlocaşul englez a egalat în minutul 19 şi i-a adus pe Los Blancos în avantaj în minutul 60, ajungând la trei goluri marcate în primele două etape. Vinicius Junior a stabilit scorul final, 3-1, iar Real Madrid a adunat două victorii din două deplasări, în startul noului sezon.

Într-un alt meci al etapei secunde, Real Sociedad a condus cea mai mare parte a meciului cu Celta Vigo, prin golul înscris în minutul 22 de Barrenetxea. Oaspeţii au reuşit însă să egaleze în minutul 90+4, când a marcat Mingueza, pentru 1-1 scor final.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.