Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat, duminică, pe Facebok, că a decis să intre în pregătirile pentru Jocurile Paralimpice de la Paris, din 2024, aceasta urmând să fie cea de-a şasea Olimpiadă a sa. În decembrie 2021, el îşi anunţase retragerea din sport, subliniind însă că nu ştie dacă va fi "temporară sau definitivă".
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Fost preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak este ministru din decembrie 2020.
El s-a născut la 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc.
În 1996, Eduard Novak, care practica patinajul viteză, a suferit un accident de maşină, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept.
Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria României. La Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, a câştigat medalia de aur în proba de urmărire pe pistă şi pe cea de argint în proba de contratimp pe şosea. La ediţia de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de argint în proba de contratimp pe şosea.
În 2021, la Tokyo, unde a înregistrat a cincea participare la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală 4.000 m. El a mai concurat la contratimp 1.000 de metri (locul 11), contratimp pe şosea (locul 8) şi la ciclism pe şosea, probă pe care nu a reuşit să o ducă la capăt.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.