Hoţi de animale au ucis în Madagascar cel puţin 32 de persoane, pe care le-au închis în trei case cărora le-au dat foc, într-un sat situat la nord de capitala Antananarivo, iar preşedintele Andry Rajoelina le-a transmis duminică celor care se fac vinovaţi de acest ”masacru” că vor fi pedepsiţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trebuie să-i găsim pe autorii acestui masacru şi să-i condamnăm conform legii în vgoare”, îndeamnă preşedintele Andry Rajoelina.

”Armata îşi asumă toate responsabilităţile pentru a sări în ajutorul populaţiei şi a le lua urma răufăcătorilor”, a adăugat el.

Potrivit poliţiei, 32 de persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite în acest atac, vineri, al unei bande de 12 bandiţi, în satul Ambolotarakely, în comuna Ankazobé, la aproximativ 75 de kilometri nord de capitală.

Elicoptere aparţinând armatei au fost desfăşurate cu scopul de a-i localiza pe suspecţi şi de a ajuta trupe terestre să efectueze căutări în regiunea Ankazobé, potrivit poliţiei.

Atacatorii - hoţi de animale, cunoscuţi sub numele de ”dahalos” - au adunat victmele în trei case cărora le-au dat foc, potrivit poliţiei.

Cele trei persoane rănite au fost internate la terapie intensivă într-un spital local.

În satul Ambolotarakely, situat pe un deal, se află aproximativ 12 case cu acoperiş de paie.

Imagini televizate surprind cele trei case complet incendiate, din care au mai rămas doar porţiuni de ziduri în picioare.

Madagascarul, o insulă la Oceanul Indian, este una dintre cele mai sărace ţări din lume şi se confruntă cu probleme cronice de insecuritate, mai ales furtul de animale.

În februarie 2016, 12 hoţi şi un sătean au fost ucişi în confruntări între jandarmi, săteni şi hoţi de zebu, în apropiere de zona turistică Isalo (sud-vest).

Aceste violenţe au avut loc în urma furtului a 400 de zebu dintr-un sat vecin de către zeci de ”dahalos” înarmaţi cu puşti de tip Kalaşnikov şi puşti de vânătoare.

Furtul de animale, în Madagascar, aflat la originea unei tradiţii culturale în care bărbaţi tineri îşi demonstrează virilitatea, s-a transformat de mai mulţi ani într-un conflict sângeros.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.