Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, joi, în briefingul după şedinţa de Guvern în care s-a adoptat ordonanţa privind compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi, că şi-ar dori ca începând de mâine să vedem scăderi de preţuri la carburanţi, pentru că aplicaţiile informatice pot fi modificare relativ repede. El a mai spus că nu este adeptul plafonării preţului la carburanţi, propunere venită din partea PSD şi că suntem dependenţi de importuri de motorină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Energiei a arătat că şi-ar dori ca începând de mâine să se vadă această reducere de preţuri la carburanţi, în urma intrării în vigoare a Ordonanţei.

”Vă spun o părere personală, ce mi-aş dori eu este ca începând de mâine să vedem scăderi de preţuri, pentru că aplicaţiile informatice pot fi modificare relativ repede”, a spus Virgil Popescu.

Întrebat dacă dacă pot fi benzinării care să scadă preţul în ultimele două luni de aplicare a Ordonanţei, sau ultima lună, Virgil Popescu a arătat că ”în această perioadă există posibilitatea de conformare voluntară”. ”Deci pe toată această perioadă, unii pot să vină mai devreme, alţii pot să vină mai târziu”, a adăugat el.

Popescu a mai spus că, din punctul său de vedere, ”cine se înrolează voluntar în a respecta această Ordonanţă şi a o aplica, o va face până la final”. Ministrul Energiei a mai afirmat că mai mult de 70 sau 80% din benzinării se va aplica această reducere. ”Marile lanţuri, au o cotă de piaţă de 80 sau 90%”, spus el.

Despre plafonarea preţului la combustibili, dorită de PSD dacă această Ordonanţă nu va avea efect, Virgil Popescu a spus că din moment ce avem această ordonanţă aprobată, ”trebuie să mergem pe principiul bunei credinţe şi să vedem cum merge această Ordonanţă”. ”Personal, nu sunt adeptul plafonării”, a mai spus Virgil Popescu.

Întrebat dacă se aşteaptă la creşteri de preţuri la carburanţi, în perioada următoare, ministrul a arătat că este foarte complicat să se facă predicţii, în momentul de faţă.

”Vă pot spune că în ultima săptămână nu am asistat la creşteri de preţuri, nu am asistat la creşteri de cotaţii, a fost aşa pe un oarecare plafon, dar în contexul actual, cu războiul din Ucraina şi o creştere mare de cerere de produse petroliere în Ucraina, pentru că, până la urmă, cererea dictează acest preţ. România consumă 6,2 milioane de tone de motorină şi 1,7 milioane de tone de benzină. Producem mai multă benzină decât consumăm dar producem mai puţină motorină, cam la jumătate. Deci suntem dependenţi de importuri de motorină”, a afirmat ministrul Energiei, adăugând că importul se face la o cotaţie regională.

Ministrul a mai spus că a crescut mult mai mult cotaţia motorinei decât cotaţia barilului de petrol. ”Dacă era 700 şi ceva de dolari tona în ianuarie, acum e 1300 şi ceva. Deci a crescut foarte mult, în această perioadă, de când a început războiul”, a afirmat Virgil Popescu. 

Despre protestul aşteptat în această seară în Piaţa Victoriei, privind majorările de preţuri la carburanţi, Virgil Popescu a spus că mesajul său este ca oamenii să aibă încredere că această Ordonanţă va fi aplicată de cât mai multe lanţuri de benzinării. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.