Simona Halep, locul 21 WTA, şi Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, vor evolua, miercuri, în sferturile de finală ale Madrid Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partida a fost programată de la ora 13.00, fiind prima de pe arena Manolo Santana.

Simona Halep, 30 de ani, şi Ons Jabeur, 27 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori până acum, scorul meciurilor directe fiind 2-1. În 2020, la Dubai, în turul al doilea, românca a câştigat cu 1-6, 6-2, 7-6 (7). Sportiva din Constanţa avea să câştige atunci a doua oară trofeul, după ediţia din 2015.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În 2018, la Beijing, în turul I, Simona Halep a abandonat meciul cu sportiva tunisiană, după primul set, pierdut cu 1-6.

Tot la Dubai, în sferturi, în acest an, jucătoarea română s-a impus, cu scorul de 6-4, 6-3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.