Imaginile din satelit colectate şi analizate de Maxar Technologies arată un convoi militar de 13 kilometri lungime care se deplasa spre sud, prin oraşul Velkyi Burluk din estul Ucrainei, la 8 aprilie, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oraşul se află la est de Harkov, aproape de graniţa Ucrainei cu Rusia. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Imaginile arată "vehicule blindate, camioane cu artilerie tractată şi echipamente de sprijin" care alcătuiesc convoiul, a precizat Maxar. 

Oficialii ucraineni au transmis că lupte majore sunt în curs de desfăşurare în estul ţării, cu bombardamente grele raportate în întreaga regiune Donbas, înaintea a ceea ce ei avertizează că ar putea fi o ofensivă rusă majoră.  

Şeful serviciului de informaţii al apărării din Ucraina a declarat vineri pentru CNN că trupele ruseşti se regrupează dincolo de graniţă şi intenţionează să avanseze spre Harkov. Oficialii regionali au îndemnat la evacuarea civililor din regiune. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.