Renumitul grup militar privat rus Wagner s-a desfăşurat în estul Ucrainei, potrivit ataşatului de apărare al Regatului Unit la Washington, AVM Mick Smeath, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al ambasadei britanice, Smeath a spus: „Se aşteaptă să desfăşoare peste 1.000 de mercenari, inclusiv lideri superiori ai organizaţiei, pentru a întreprinde operaţiuni de luptă”.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Smeath a adăugat: „Din cauza pierderilor grele şi a unei invazii în mare măsură blocate, Rusia a fost foarte probabil forţată să-şi modifice priorităţile personalului Wagner pentru Ucraina, în detrimentul operaţiunilor din Africa şi Siria”.
 
Marţea trecută, un înalt oficial american al apărării a declarat reporterilor că Grupul Wagner este „activ” în Ucraina.

Peste 400 de mercenari din grupul paramilitar rus Wagner, apropiat Kremlinului, au fost trimişi - în urmă cu cinci săptămâni - în Ucraina să-l asasineze pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dezvăluia în februarie cotidianul britanic The Times.

 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.