Două persoane şi-au pierdut viaţa, marţi după-amiază, după ce au căzut într-un lac din judeţul Suceava cu maşina în care se aflau, pompierii intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Suceava a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, după ce o maşină a căzut într-o acumulare de apă în localitatea Liteni.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, un autocamion cu barcă pneumatică, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. 
Pompierii au intervenit cu ajutorul motopompelor şi au evacuate apa, iar apoi maşina a fost scoasă la mal. 
 
În interiorul autoturismului se aflau un bărbat şi o femeie, iar cadrele medicale nu au mai avut de făcut decât să constate decesul. 
 
Poliţiştii au afirmat că maşina respective este înmatriculată în judeţul Suceava.
Ei continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.