Un diplomat american de rang înalt, Sung Kim, a îndemnat din nou Coreea de Nord la negocieri, sublininnd că statele Unite nu au nicio intenţie ostilă faţă de Phenian, în urma unei intensificări a tensunilor, înainte ca Nordul să lanseze o rachetă balistică de la bordul unui submarin, potrivit armatei sud-coreene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentantul Special al Statelor Unite pentru Coreea de Nord Sung Kim s-a întâlnit luni, la Washington, cu omologul său sud-coreean Noh Kyu-duk, înaintea unei întâlniri trlaterale, marţi, cu diplomatul japonez de rang înalt Takehiro Funakoshi.

”Continuăm calea diplomatică cu Coreea de Nord, pentru a realiza progrese tangibile, care să îmbunătăţească securitatea Statelor Unite şi aliaţilor noştri”, a anunţat Sung Kim.

”Nu avem nicio intenţie ostilă faţă de Coreea de Nord şi sperăm să ne întâlnim cu ei fără condiţii”, a subliniat el luni în faţa presei.

Însă el a insistat că aliaţii au ”responsabilitatea de a aplica rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU”, referindu-se astfel la sancţiunile a căror ridicare încearcă să o obţină Phenianul.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a denunţat săptămâna trecută rolul Statelor Unite în aceste sancţiuni şi a respins declaraţiile Washingtonului care afirmă că nu este ostil.

Nordul continuă o sere de teste, pe care le-a început în urmă cu câteva săptămâni, şi a lansat o rachetă balistică de la bordul unui submarin, a anunţat marţi armata sud-coreeană.

Coreea de Nord a efectuat în ultima perioadă o serie de teste militare şi a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune şi o armă trasă dintr-un tren - o rachetă hipersonică susţine Phenianul.

Kim Jong Un s-a întâlnit în trei rânduri cu fostul preşedinte american Donald Trump, care se lăuda la acea vreme că a prevenit un conflict, dar care a eşuat să ajungă la un acord global care să pună capăt programului nuclear nord-coreean.

Joe Biden s-a angajat să continue calea diplomatică, însă adoptând o abordare mai discretă decât predecesorul său.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.