România continuă să fie o ţară stabilă, care nu deraiază de la valorile şi angajamentele asumate, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în discursul rosit la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, garantând că vor fi găsite cele mai potrivite soluţii pentru actuala criză politică. El a cerut ambasadorilor români să transmită în statele în care reprezintă ţara că în România, se respectă valorile democratice, Constituţia ţării şi, chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european şi euroatlantic şi vom găsi o soluţie bună şi pentru această criză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Înainte de a încheia, vreau să fac câteva referiri şi la situaţia politică internă. În România, se respectă valorile democratice, Constituţia ţării şi, chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european şi euroatlantic. Vom găsi o soluţie bună şi pentru această criză. Acesta este mesajul pe care vă rog ca fiecare dintre dumneavoastră să-l transmiteţi în statele în care reprezentaţi ţara noastră”, a afirmat preşedintele.

El a subliniatcă România continuă să fie o ţară stabilă, care nu deraiază de la valorile şi angajamentele asumate.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluţii pentru actuala criză politică şi guvernarea pentru România şi pentru români va continua.”, a dat asigurări preşedintele Iohannis ăn discursul său.

Discursul integral poate fi consultat AICI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.