Nicuşor Dan a precizat că există două proceduri de infringement pe zona de mediu declaşate împotriva României de către Comisia Europeană, iar în orice moment CE poate începe să perceapă penalităţi considerabile. Primarul general a adăugat că tot ce a putut face PMB a fost să încerce să câştige încrederea Comisiei şi să solicite timp, pentru că toate măsurile pentru reducerea poluării necesită studii de fezabilitate, proiectare şi execuţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Pe zona de mediu avem nişte probleme, în primul rând există două proceduri de infringement cu Comisia Europeană. După cum ştiţi, în cursul anului trecut a fost o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a condamnat România, fără bani pentru moment, însă procedura imediat următoare, a condamnat România pentru poluarea aerului din Bucureşti, pentru particule în suspensie PM10, etapa imediat următoare este – şi care poate să se întâmple din moment în moment – este ca Comisia să înceapă să perceapă penalităţi României care pot să ducă la sume considerabile pe zi. Şi un an doilea mecanism de infringement care este în curs de a fi lansat este pe poluarea cu oxizi de azot, NOX. Am avut mai multe scrisori de la Comisia Europeană la care ar trebuit să răspundem şi în esenţă Comisia Europeană ne-a spus „vrem nişte măsuri imediate pentru reducerea poluării” şi tot ce am putut noi să facem şi din nou aici sunt nevoit să critic fosta administraţie, tot ce am putut noi să facem a fost să cerem puţin timp, pentru că nu există măsuri imediate pe care să putem să le luăm, da?

Orice măsură consistentă pentru reducerea poluării înseamnă studii de fezabilitate, proiect, finanţare, execuţie. Nu poţi deodată să construieşti, să modernizezi 50 km şină de linie de tramvai pentru ca tramvaiul să meargă mai repede sau nu poţi să faci deodată Şoseaua de Centură sau semaforizarea inteligentă. Deci tot ce am putut noi să facem, ce am încercat să facem a fost să câştigăm încrederea Comisiei pentru discuţii ulterioare în care să venim cu toate acele proiecte de care am vorbit în campania electorală, de metrou de suprafaţă, de marile parcări la intrarea în oraş, de semaforizarea inteligentă, de benzi unice pentru autobuze, de strategie de parcare, să sperăm că Comisia va fi, după mult timp în care a fost păcălită de autorităţile române, pe noi ne va crede, nu e decât o speranţă la acest moment”, a declarat primarul general, joi, într-o conferinţă de presă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.