Peste 400 de marinari militari britanici şi români vor participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la un exerciţiu în Marea Neagră, în cadrul acestuia urmând să aibă loc şi secvenţe de luptă antiaeriană, la care vor lua parte aparate de zbor MiG-21 LanceR ale Statului Major al Forţelor Aeriene, precum şi un avion CF-18 Hornet al Forţelor Aeriene Regale Canadiene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Forţele Navale au transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că parteneriatul cu Marina Regală a Marii Britanii continuă prin desfăşurarea unei serii de activităţi de instruire în comun, în bazinul pontic, la care vor participa peste 400 de marinari militari britanici şi români.
 
"Exerciţiile planificate pentru vineri, 23 octombrie, vor fi efectuate de fregata Mărăşeşti, continuatoarea tradiţiei de 100 de ani a distrugătorului Mărăşeşti, asul de treflă al Marinei Regale Române, şi de distrugătorul britanic HMS Dragon, care a acostat miercuri, 21 octombrie, pentru o escală de trei zile în portul militar Constanţa”, se arată în comunicatul Forţelor Navale.
 
Scenariul secvenţelor de instruire în apele naţionale şi internaţionale din Marea Neagră cuprinde exerciţii de luptă antiaeriană, la care vor participa şi aparate de zbor MiG-21 LanceR ale Statului Major al Forţelor Aeriene, precum şi un avion CF-18 Hornet al Forţelor Aeriene Regale Canadiene.
 
Pentru dezvoltarea dialogului bilateral româno-britanic, comandantul navei britanice s-a întâlnit, miercuri, cu locţiitorul comandantului Flotei, contraamiral de flotilă Valentin Iacoblev, cu care a discutat subiecte de interes comun în domeniul instruirii şi diplomaţiei navale, a mai precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.