Grupul chinez Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, a avertizat joi că va fi nevoit să majoreze preţurile produselor, dacă Statele Unite vor mări terifele aplicate importurilor, anunţat care a provocat scăderea acţiunilor sale cu 6,5%, la cel mai redus nivel din ultimele două luni, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avertismentul a avut loc în contextul incertitudinilor tot mai mari provocate de războiul comercial dintre Statele Unite şi China pentru perspectivele de vânzări ale companiei şi a umbrit rezultatele trimestriale care au depăşit aşteptările analiştilor, datorate vânzărilor solide de PC-uri, care au dublat profitul.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în această săptămână că va amâna impunerea de tarife de 10% pentru produse fabricate în China precum tablete şi laptopuri, până pe 15 decembrie, dar că va aplica tarife pentru computere desktop, printre alte multe produse, de la 1 septembrie.

”Preţurile cu amănuntul pentru produse ca PC-uri şi smatphone-uri vor creşte dacă vor creşte tarifele”, a declarat preşedintele Lenovo, Yang Yu, la o conferinţă cu analiştii.

Acesta a mai spus că mutarea producţiei din China, pentru a evita tarifele americane, ar duce tot la creşterea preţurilor, deşi anvergura globală a producţiei Lenovo îi conferă flexibilitatea de a face ajustări, aşa că grupul va rămâne dedicat Chinei.

Piaţa globală a PC-urilor a crescut cu 1,5% în trimestrul încheiat în iunie, după ce a scăzut timp de două trimestre consecutiv, în contextul în care tarifele americane mai mari aplicate bunurilor din China i-au determinat pe unii producători să devanseze livrările, potrivit unor analişti din industrie.

Lenovo este cel mai mare câştigător al redresării surprinzătoare a pieţei PC-urilor în trimestrul al doilea. Citând date din industrie, compania a anunţat că a înregistrat o cotă de piaţă record de 25,1% în trimestrul al doilea.

Veniturile generate de PC-uri şi dispozitive smart au crescut cu 12%, în timp ce afacerile cu dispozitive mobile au scăzut cu 9%.

Divizia de PC-uri şi dispozitive smart generează peste trei sferturi din veniturile totale ale grupului, care au urcat cu 5%.

Profitul net al grupului a avansat la 162 de milioane de dolari în trimestrul încheiat în iunie, comparativ cu estimarea medie a unor nouă analişti, de 154 de milioane de dolari, potrivit datelor firmei de analiză Refinitiv. Veniturile au crescut la 12,51 de miliarde de dolari, fiind conforme cu aşteptările.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.