Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, locul 8 WTA, va fi antrenată, în 2019, de spaniola Conchita Martinez, fostă numărul 2 mondial şi câştigătoare a turneului de la Wimbledon, în 1995.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 46 de ani, Martinez a fost căpitanul nejucător al echipei Spaniei de Cupa Federaţiei şi în prima parte a anului 2018 a pregătit-o pe compatrioata ei Garbine Muguruza.

Pliskova a mai colaborat, discret, cu Conchita Martinez la US Open, în acest an, ajungând până în sferturi, fază în care a fost eliminată de Serena Williams.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Sportiva cehă a mai lucrat cu Tomas Krupa, pană la US Open, apoi după grand slam-ul american a colborat cu australianca Rennae Stubbs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.