Două persoane au fost ucise, iar doi poliţişti au fost răniţi grav într-un schimb de focuri, în sud-vestul Germaniei, au anunţat vineri autorităţile, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia şi procuratura au anunţat într-un comunicat comun că poliţişti au fost trimişi să intervină vineri, către ora locală 8.30 (9.30, ora României), la o ”situaţie periculoasă”, la Kirchheim an der Weinstrasse, o localitate situată în apropiere de Mannheim.

Un schimb de focuri a avut loc, în care au fost ucise două persoane, iar un poliţist şi o poliţistă au fost răniţi grav, se arată în comunicat.

Niciun pericol nu mai exista în urma incidentului, dau asigurări cele două surse, fără să precizeze identitatea morţilor şi nici ceea ce a condus la trimiterea poliţiştilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.