Pacienţii Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău au fost evacuaţi, joi seară, după ce membrii a două familii s-au luat la bătaie în holul secţiei şi au pulverizat un spray lacrimogen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a produs între două familii din comuna buzoiană Costeşti care au ajuns cu copii de 12 şi respectiv 13  ani la Unitatea de Primiri Urgenţe după ce aceştia s-au bătut la şcoala din comună.

Potrivit martorilor, în momentul în care membrii celor două familii s-au întâlnit în holul UPU Buzău tatăl unuia dintre copii i-a aplicat o lovitură mamei celuilalt, iar aceasta a scos un spray lacrimogen cu care a pulverizat spre bărbat. Ulterior, acesta a fugit pe holurile secţiei, în timp ce femeia agresată îl urmărea pulverizând din spray.

În urma incidentului, pacienţii care aşteptau să fie consultaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe au ieşit în curtea unităţii spitaliceşti în timp ce alţi pacienţi, unii aflaţi în stare gravă, au fost duşi în alte secţii timp de aproape două ore cât a durat aerisirea secţiei.

Personalul firmei de pază a solicitat imediat ajutorul Poliţiei care i-a ridicat pe scandalagii pentru declaraţii. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.