Mai mulţi oameni au murit în explozia din timpul mitingului organizat sâmbătă, în piaţa centrală din Addis Abeba, de prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La mitingul de susţinere a prim-ministrului în vârstă de 41 de ani, care de la preluarea mandatului în luna aprilie a iniţiat mai multe reforme radicale, au participat mii de oameni.

„Câţiva etiopieni au fost răniţi. Există şi câţiva oameni care şi-au pierdut viaţa”, a spus Abiy într-o intervenţie televizată.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Explozia a avut loc la câteva minute după ce el îşi susţinuse discursul în piaţa Meskel.

Incidentul a fost descris de Abiy drept „o încercare fără succes a forţelor care nu doresc să vadă Etiopia unită”.

„A fost o grenadă. Cineva a vrut să o arunce pe scena unde se afla prim-ministrul”, a declarat pentru Reuters un membru al comitetului de organizare. „Am văzut vreo cinci oameni răniţi de explozie”.

Abiy i-a surprins pe etiopieni când, luna aceasta, a declarat că este pregătit să implementeze un acord de pace cu Eritreea, semnat în 2000, menit să pună capăt războiului de doi ani dintre cele două state.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.