Mihaela Buzărnescu, loul 43 WTA, a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-2, de germana Julia Goerges, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9, în optimile de finală ale Qatar Open.
Buzărnescu a cedat în faţa jocului agresiv şi serviciului puternic şi precis ale germanei, fiind întrecută după un meci care a durat o oră şi cinci minute.
Calificarea în turul al treilea al Qatar Open este recompensată cu un premiu în valoare de 33.750 de dolari şi cu 105 puncte WTA.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Prezenţa în optimi la primul turneu de categorie Premier 5 la care a participat o va urca pe românca de 29 de ani pentru prima dată în carieră în Top 40 WTA.
În sferturi, a obţinut calificarea Simona Halep, locul 2 WTA. Monica Niculescu, locul 92 WTA, urmează să evolueze şi ea în optimi, cu daneza Caroline Wozniacki, locul 1 WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.