Trei tineri au fost răniţi, sâmbătă seară, după ce maşina în care se aflau a lovit un autobuz pe o stradă din municipiul Buzău, iar din impact cele două vehicule au fost proiectate într-un magazin de pompe funebre. În autobuz se aflau şoferul şi un pasager, niciunul nefiind rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a produs în faţa Spitalului Judeţean Buzău. Cei trei tineri se aflau într-un autoturism care a ieşit de pe o stradă secundară şi nu a acordat prioritate de trecere autobuzului care tocmai plecase din staţie.

În urma impactului, atât autobuzul, cât şi autoturismul au ajuns pe celălalt sens de mers şi au fost proiectate într-un magazin de pompe funebre.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Şoferul, în vârstă de 25 de ani, şi pasagerii din maşină - o fată şi un băiat de 16 şi 17 ani -  au rămas încarceraţi şi a fost necesară intervenţia pompierilor pentru a-i scoate. Cei trei au fost transportaţi la spital. 

În autobuz se aflau şoferul şi un pasager, dar niciunul nu a fost rănit.

Autobuzul aparţine societăţii de transport în comun din Buzău şi a intrat în flota companiei în urmă cu o lună, fiind cumpărat din Olanda.

La ora transmiterii acestein ştiri, traficul în zona accidentului este complet blocat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.