Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a avut loc marţi dimineaţa în Chile, a anunţat Institutul american de geofizică USGS, relatează AFP.
Seismul a fost localizat la 70 de kilometri est de oraşul de coastă Arica, situat în apropierea frontierei cu Peru, la o adâncime de 82 de kilometri, a precizat USGS, fără să facă imediat precizări cu privire la victime sau pagube.
Chile este una dintre ţările cele mai afectate de cutremure.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
În ultimii şapte ani, trei cutremure cu magnitudinea peste 8 au avut loc în această ţară.
Potrivit USGS, seismul de la Valdivia, în sudul Chile, a fost cel mai important înregistrat vreodată - cu magnitudinea de 9,5.
Coastele chiliene se află de-a lungul faliei care înconjoară bazinul Pacificului şi care se află la orginea unor seisme şi erupţii vulcanice frecvente.
Nordul Chile a înregistrat un cutremur cu o magnitudine de 8,3, urmat de un tsunami, în septembrie 2015, soldat cu 15 morţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.