Patru din cei 97 de migranţi irakieni şi iranieni depistaţi sâmbătă dimineaţă la bordul unei ambarcaţiuni în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre au ajuns la spital, având simptome specifice enterocolitei, iar două dintre ele au rămas sub supraveghere medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, doi dintre migranţi au părăsit deja spitalul, ceilalţi doi rămânând în continuare sub observaţie medicală.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea de verificare a tututor migranţilor nu se încheiase.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

O navă pe care se aflau 97 de refugiaţi din Iran şi Irak, între care 36 de copii, a fost interceptată sâmbătă dimineaţă de către autorităţile române, în zona Vama Veche - 2 Mai, persoanele aflate la bord fiind duse la Mangalia pentru verificări. O a doua ambarcaţiune la bordul căreia se aflau 120 de migranţi a fost depistată în largul mării vineri noapte, iar poliţiştii români de frontieră au cerut sprijinul autorităţilor din Turcia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.