Împlinirea a 47 de ani de la prima aselenizare, un moment istoric al industriei spaţiale americane, a fost celebrată, miercuri, de NASA, astronautul Buzz Aldrin dar şi de numeroşi internauţi din lumea întreagă prin intermediul a numeroase mesaje şi imagini ce au fost publicate pe reţelele de socializare, informează abc.net.au.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Internauţii din lumea întreagă şi-au amintit, miercuri, o frază care a intrat ulterior în conştiinţa publică - ”un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” - , cu ocazia celei de-a 47-a aniversări a primei aselenizări.

Misiunea Apollo 11 a reuşit să transporte primii oameni pe Lună, pe 20 iulie 1969.

În calitatea lui de comandant al misiunii, Neil Armstrong, care a murit în 2012 la vârsta de 82 de ani, a devenit primul om care a păşit pe Lună - singurul satelit natural al Terrei. El a fost la scurt timp urmat pe scoarţa lunară de unul dintre colegii lui din acea misiune, astronautul Edwin ”Buzz” Aldrin.

Aproximativ 530 de milioane de telespectatori din lumea întreagă au vizionat acea transmisiune televizată în alb negru, difuzată în direct, şi au avut ocazia de a vedea momentul în care Neil Armstrong, purtând un costum spaţial alb, a început să coborare pe scara modulului lunar, pregătindu-se să păşească pe Lună.

În momentul în care a făcut primii paşi pe Lună, astronautul american a spus: ”Acesta este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”. Cuvintele astronautului american au rezistat probei timpului, devenind una dintre cele mai cunoscute citate din limba engleză.

Tot Neil Armstrong a fost acela care a notificat centrul de control al misiunii că modulul lunar a realizat o aselenizare reuşită: ”Houston, aici e baza din Marea Liniştii. Vulturul (Eagle) a aselenizat”.

NASA a publicat, miercuri, un articol amplu pe site-ul său oficial, prin care a salutat acea realizare extraordinară din 20 iulie 1947. Într-un articol intitulat ”Următorii paşi pentru ca NASA să facă următorul salt uriaş”, agenţia spaţială americană a salutat reuşita echipajului misiunii Apollo 11, dar a reamintit în acealaşi timp şi de succesul sondei spaţiale Viking, care, pe 20 iulie 1976, a devenit prima sondă umană care a ajuns pe planeta Marte.  De asemenea, NASA vorbeşte şi despre următoarele sale misiuni - construirea unor capsule spaţiale (Orion) şi a celui mai puternic lansator spaţial din lume (Space Launch System), ce vor fi capabile să transporte astronauţi dincolo de orbita terestră. 

”Reflectând cuvintele lui Neil Armstrong, salturile uriaşe ale NASA se bazează pe mai multe serii de paşi mici. Următorul salt uriaş al NASA - trimiterea de astronauţi pe Marte în anii 2030 - va fi apogeul unei lungi serii de paşi mici, dintre care unii vor fi făcuţi chiar în această vară”, se afirmă în mesajul publicat de NASA pe contul ei oficial.

”În această zi, în urmă cu 47 de ani, ne-am început orbita în jurul Lunii, în misiunea Apollo 11. Primele cuvinte pe care le-am rostit, atunci când am păşit pe praful lunar, care seamănă cu pudra de talc, au fost acestea: «Magnificent Desolation» («Pustietate magnifică»), a scris, miercuri, astronautul Buzz Aldrin pe contul său de Twitter. 

Senatorul american Ted Cruz a salutat şi el acel moment extraordinar: ”Astăzi, celebrăm curajul şi ambiţia lor. Astăzi, celebrăm succesul lor #MisiuneaApollo11”.

Deşi cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a fost primul om care a ajuns în spaţiu, avantajul pe care el l-a oferit fostei U.R.S.S. în cursa pentru cucerirea spaţiului, în 1961, a fost recuperat de Statele Unite ale Americii opt ani mai târziu. Pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong şi Edwin ”Buzz” Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe suprafaăa Lunii, o reuşită tehnică şi culturală care a intrat în istoria omenirii, precizează ibtimes.com.

Au trecut 47 de ani din ziua în care cei trei astronauţi americani (Michael Collins a fost cel de-al treilea, însă el nu a ajuns pe Lună, rămânând la bordul navetei de comandă, pe orbita lunară) au realizat acea reuşită istorică. În următorii trei ani care au urmat, alţi 10 astronauţi au ajuns pe Lună în cadrul misiunilor NASA din seria ”Apollo”, însă niciunul nu a devenit la fel de celebru ca Neil Armstrong şi a lui frază - ”un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Fapte şi detalii insolite despre misiunea Apollo 11:

- Neil Armstrong a reuşit, cumva, să se încurce atunci când a rostit discursul pe Lună. El ar fi trebuit să spună ”Acesta este un pas mic pentru un om, un salt uriaş uriaş pentru omenire”, însă a uitat articolul nehotărât ”un”).

- ”Eagle a aselenizat” nu au fost primele cuvinte rostite după ce modulul lunar a atins suprafaţa Lunii. Buzz Aldrin a spus ”contact light” (”lumină de contact”) în momentul contactului cu scoarţa lunară, iar cei doi astronauţi au verificat apoi (inclusiv verbal) o listă de comenzi din modul, înainte ca Armstrong să rostească acele cuvinte devenite ulterior celebre. 

- Drapelul american înfipt de astronauţi pe Lună a dispărut aproape sigur de mult timp din acel loc. El a fost doborât cel mai probabil de propulsoarele cu reacţie ale modulului la bordul căruia Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au plecat de pe Lună. În condiţiile dure din spaţiu, drapelul american s-a dezintegrat cel mai probabil în cei 47 de ani care au trecut de atunci.

- Printre obiectele pe care astronauţii americani le-au lăsat pe Lună se află medalioane care onorează memoria cosmonauţilor ruşi Iuri Gagarin şi Vladimir Komarov, care muriseră cu puţin timp înainte de debutul misiunilor Apollo.

- Atât Neil Armstrong, cât şi Buzz Aldrin au spus că Luna are un ”miros urât”.

- Graţie lui Buzz Aldrin, primul aliment consumat pe Lună a fost o azimă pentru împărtăşanie.

- Richard Nixon, preşedintele de atunci al Statelor Unite, pregătise şi un discurs pe care urma să îl susţină la televiziune, în cazul în care misiunea Apollo 11 ar fi eşuat.

- Durata totală a misiunii, de la decolarea de pe Terra şi până la amerizarea în Oceanul Pacific, a fost de 195 de ore, 18 minute şi 35 de secunde, cu aproximativ 36 de minute mai lungă decât a fost planificată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.