Uniunea Salvaţi România protestează faţă de decizia Biroului Permanent al Senatului prin care a fost prelungit termenul de depunere a candidaturilor din partea societăţii civile pentru cele două posturi vacante în Consiliul Superior al Magistraturii, USR precizând că termenul de depunere a expirat încă de anul trecut

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În cadrul procedurii de selecţie au fost deja înregistrate 7 candidaturi. Senatul avea obligaţia să nominalizeze 2 reprezentanţi ai societăţii civile în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii dintre candidaturile deja înregistrate până la data prescrisă de art. 19 din Legea nr. 317/2004 care prevede că termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat anul trecut, cu 2 luni înainte de expirarea mandatului membrilor CSM”, precizează grupul senatorial al USR.

Uniunea cere Biroului Permanent al Senatului să nu tergiverseze desemnarea celor doi membri ai CSM. ”Este inacceptabil ca tocmai Senatul să încalce legea. Cerem aşadar Biroului Permanent să revină asupra deciziei luate şi să nominalizeze de îndată cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile, dintre candidaturile existente”, se arată în comunicatul USR.
 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.